SUA autorizează legăturile cu feribotul spre Cuba

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat marţi că a acordat licenţe autorizând transportul de pasageri cu feribotul între Statele Unite şi Cuba, o premieră după mai bine de 50 de ani, scrie AFP.
Economica.net - mie, 06 mai 2015, 03:43
SUA autorizează legăturile cu feribotul spre Cuba

‘Marţi au fost acordat câteva licenţe’ care permit exploatarea legăturilor cu feribotul, a confirmat o purtătoare de cuvânt, fără să precizeze numărul de permise acordate.

Cel puţin o companie din Florida a confirmat că a fost autorizată să lanseze un serviciu de feribot spre Cuba, situată la aproximativ 150 de kilometri coastele americane, scrie Agerpres.

Legăturile maritime dintre cele două ţări erau frecvente în anii 1950, însă au fost întrerupte după venirea la putere a lui Fidel Castro, în 1959.

La ora actuală, există legături aeriene între Statele Unite şi Cuba, însă au permisiunea de a se deplasa pe insula comunistă numai americanii de origine cubaneză şi cetăţenii americani care fac parte din categorii bine stabilite (universitari, sportivi, clerici, jurnalişti…).

Celorlalţi americani le este interzis să efectueze vizite chiar şi turistice, în timp ce schimburile comerciale dintre cele două ţări sunt supuse unui embargo în vigoare din 1962.

Sancţiunile economice şi financiare au fost ridicate în martie pentru mai mult de 60 de firme şi persoane fizice care fac comerţ cu insula, în cadrul apropierii diplomatice lansate în decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației Trump – sursă Reuters
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației ...
Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferenţa politică străină s-a întâlnit săptămâna aceasta cu oficiali ai administraţiei preşedintelui Donald Trump,......
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat sâmbătă frustrarea faţă de ''dezbaterile'' pe marginea "cifrelor" ...
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după ...
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia niște acorduri prealabile
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia ...
O întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este "posibilă", cu condiţia ...