SUA avertizează că vor sancţiona orice ţară care importă petrol iranian, fără excepţie
”Vom sancţiona orice import de petrol iranian (…) În prezent nu mai există scutiri”, a spus Hook în faţa presei la Londra. Întrebat despre relatările legate de vânzări de petrol iranian către Asia, în special către China, el a răspuns că administraţia americană le va examina. ”Vom sancţiona orice achiziţie ilicită de petrol iranian”, a insistat el.
După retragerea din acordul nuclear cu Iranul, Washingtonul a reimpus sancţiuni dure împotriva acestei ţări pe care o acuză că destabilizează regiunea. Administraţia preşedintelui Donald Trump încearcă să reducă la zero exporturile de petrol iranian pentru a forţa Teheranul să negocieze un acord extins care să includă limitarea capacităţilor de rachete şi a influenţei regionale iraniene.
Brian Hook a susţinut că demersul SUA de a priva Iranul de venituri din petrol de circa 50 de miliarde de dolari se desfăşoară conform planului şi le-a transmis companiilor europene să aleagă între afacerile cu SUA şi cele cu Iranul.
Aceste declaraţii pun din nou presiune pe Uniunea Europeană, aflată în acelaşi timp şi sub presiunea Iranului, care i-a cerut ultimativ pe 8 mai ca în cel mult 60 de zile să ia măsuri care să permită ocolirea sancţiunilor americane, Teheranul ameninţând că în caz contrar nu va mai respecta unele angajamente asumate în acordul privind programul nuclear, respectiv restricţiile privind gradul de îmbogăţire a uraniului şi sistarea proiectului de construcţie a unui reactor cu apă grea.
Diplomaţi din Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania – ţările rămase în acordul nuclear, după retragerea SUA – au avut vineri o întâlnire la Viena cu oficiali iranieni, discuţii descrise de MAE iranian drept ”ultima şansă a părţilor rămase (…) de a discuta şi a vedea cum îşi pot îndeplini angajamentele faţă de Iran”. Înaintea reuniunii, un oficial iranian le-a spus reporterilor că răbdarea Teheranului faţă de europeni s-a terminat.