SUA avertizează Iranul: Diplomaţia privind programul său nuclear nu va dura la nesfârşit

Casa Albă a avertizat Iranul că perioada diplomaţiei nu va dura pe termen nedefinit, în urma publicării unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care anunţă o consolidare a programului nuclear iranian, relatează AFP.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 05:54
SUA avertizează Iranul: Diplomaţia privind programul său nuclear nu va dura la nesfârşit

Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama Jay Carney a declarat totodată că preşedintele american este hotărât să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba nucleară, dar că Statele Unite sunt în măsură să ştie dacă Iranul lansează elaborarea unei asemenea arme.

„Fereastra (de timp) pentru soluţionarea (acestui dosar) rămâne deschisă (…), dar nu va rămâne deschisă pe termen nelimitat”, a declarat Carney într-o conferinţă de presă obişnuită.

Agenţia ONU a relevat, într-un raport dat publicităţii joi, că, în pofida unor sancţiuni internaţionale, Iranul a dublat capacităţile de producţie de uraniu îmbogăţit ale instalaţiei subterane de la Fordo. AIEA a acuzat totodată autorităţile de la Teheran că îi împiedică activitatea la instalaţia nucleară de la baza militară Parchin.

Uraniul îmbogăţit este utilizat pentru producerea de electricitate sau izotopi folosiţi în scopuri medicale, servind la diagnosticarea anumitor forme de cancer, dar purificat în proporţie de până la 90% el este utilizat la fabricarea armei atomice. Iranul îmbogăţeşte uraniu până la un nivel de 20%.

Occidentalii şi Israelul suspectează Iranul că vrea, sub acoperirea programului său nuclear civil, să dezvolte arma nucleară, lucru pe care Teheranul l-a dezminţit întodeauna în mod oficial.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...