SUA: Camera Reprezentanţilor a aprobat finanţarea statului federal până în decembrie

Economica.net
18 09. 2014
capture_57812600

Membrii Camerei Reprezentanţilor au adoptat cu 319 voturi pentru şi 108 împotrivă o lege privind finanţarea temporară pentru începutul anului bugetar 2015, care debutează la 1 octombrie. Legea ajunge acum în Senat, unde ar urma să fie adoptată până la sfârşitul săptămânii, probabil chiar joi. În timp ce unii parlamentari se opun, liderii grupurilor democrat şi republican sunt în favoarea legii.

Situaţia de acum diferă radical de cea din toamna anului trecut, când un dezacord persistent a dus la prima paralizie parţială a administraţiei federale în 17 ani. Statul federal nu poate funcţiona fără ca membrii Congresului să-i aprobe finanţarea.

Această lege provizorie permite efectuarea de cheltuieli federale în acelaşi ritm ca în anul 2014, adică 1.012 miliarde de dolari anual în afara cheltuielilor excepţionale (Afganistan) sau a celor sociale (sănătate, pensii), şi include trei măsuri excepţionale.

Un amendament permite Pentagonului să echipeze şi să antreneze grupări rebele siriene moderate, care ar trebui să poarte ofensiva terestră împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria. Acest amendament a făcut obiectul unui vot.

Legea deblochează 88 de milioane de dolari reprezentând credite în lupta împotriva Ebola, o sumă cerută de preşedintele Barack Obama în cadrul planului SUA împotriva acestui virus.

O altă măsură prelungeşte până la 30 iunie 2015 viaţa băncii Export-Import, un organism public care asigură exporturile. Numeroşi conservatori au vrut să lase ca statutul acestei instituţii să expire la 30 septembrie, considerând că banca iroseşte bani publici.

Congresul ar urma să intre în campanie de la sfârşitul acestei săptămâni, pentru alegerile legislative de la 4 noiembrie. Membrii Camerei Reprezentanţilor vor fi reînnoiţi, la fel şi 36 din cele 100 de locuri din Senat.

Noul Congres nu-şi va relua activitatea decât din ianuarie, urmând că în noiembrie şi decembrie locurile să fie ocupate tot de actualii aleşi. Senatul se va reuni la 12 noiembrie.

În această sesiune, parlamentarii ar trebui să adopte o lege a finanţelor pentru întreg anul bugetar 2015.