SUA: Cea mai importantă reformă fiscală din ultimii 30 de ani, la un pas de aprobare în Congres
După un maraton parlamentar, marţi seara, Camera Reprezentanţilor şi ulterior Senatul au adoptat actul normativ. Însă, a fost necesar ca trei articole să fie modificate, in extremis, de Senat, ceea ce forţează Camera Reprezentanţilor să revoteze miercuri actul normativ, pentru ca cele două camere să adopte un text identic al legii. Acest accident de parcurs nu ar urma să schimbe cu nimic rezultatul final, având în vedere că republicanii deţin o majoritate confortabilă în Camera Reprezentanţilor, 239 faţă de 193 de locuri cât deţin democraţii.
Votul pozitiv din Senat, cu 51 de voturi pentru faţă de 48 împotrivă, a fost proclamat de vice-preşedintele Mike Pence, ovaţionat de membrii majorităţii, cu puţin timp înainte de ora 01:00 dimineaţa (06:00 GMT).
După ce Congresul va aproba definitiv textul actului normativ acesta va fi trimis spre semnare preşedintelui Trump care va putea astfel să promulge prima mare reformă din mandatul său, un cadou de Crăciun pentru americani şi cea mai mare reformă a sistemului fiscal din ultimii 30 de ani.
Spre deosebire însă de reforma fiscală din 1986, de data aceasta niciun democrat nu a votat în favoarea reformei propusă de republicani. Reforma va reduce impozitul federal pentru companii de la 35% la 21%, iar cota maximă de impozitare a veniturilor va fi redusă de la 39,6% la 37%, numărul de tranşe rămânând neschimbat.
Republicanii insistă că acest pachet de reduceri de taxe pentru companii, IMM-uri şi persoane fizice va stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. În opinia lor, aceste măsuri sunt vitale pentru a-şi păstra majoritatea de care se bucură în Camera Reprezentanţilor şi Senat înaintea alegerilor parţiale din luna noiembrie 2018.
În schimb, democraţii, care se opun în unanimitate proiectului legislativ, susţin că reforma fiscală avantajează corporaţiile şi persoanele înstărite, va majora datoria SUA cu 1.500 de miliarde de dolari în următorul deceniu şi va adânci şi mai mult inegalităţile dintre bogaţi şi săraci.
Acum că reforma fiscală este practic finalizată, Donald Trump are trei zile la dispoziţie pentru a ajunge la un compromis cu majoritatea republicană şi opoziţia democrată cu privire la buget. Dacă Congresul nu va aproba noi credite până la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, statul federal va trebui să îşi înceteze activitatea, o criză care ar strica sărbătorilor de sfârşit de an pentru locatarul de la Casa Albă.