SUA: Cererile iniţiale pentru ajutoare de şomaj au ajuns la cel mai redus nivel din 2008

Economica.net
12 07. 2012
sua_73473200_45851300

Departamentul Muncii a anunţat joi că numărul cererilor iniţiale de ajutor de şomaj a scăzut săptămâna trecută cu 26.000, până la 350.000 de cereri, cel mai redus nivel din martie 2008. Cifrele oficiale depăşesc estimările analiştilor, care avertizează că tendinţa s-ar putea inversa în următoarele săptămâni. De asemenea, media ultimelor patru săptămâni a scăzut până la 376.500 de cereri.

În iunie angajatorii au creat doar 80.000 de locuri de muncă, a treia lună consecutivă de angajări reduse.

Rata şomajului în SUA a rămas în luna iunie la nivelul de 8,2%, chiar dacă angajatorii americani au creat un număr de 80.000 de noi locuri de muncă, arată cifrele oficiale publicate săptămâna trecută de guvernul american.

Situaţia economiei şi şomajul vor juca un rol major în campania prezidenţială. După Al Doilea Război Mondial doar un singur preşedinte american, Ronald Reagan, a reuşit să câştige un al doilea mandat la Casa Albă cu o rată a şomajului mai mare de 6%.