SUA: Deficitul comercial a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele cinci luni

Deficitul comercial al SUA s-a diminuat semnificativ în septembrie, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele cinci luni, ajutat de primul excedent din 1978 pe segmentul produselor petroliere şi de scăderea importurilor din Germania şi China, transmit AP şi MarketWatch.
Economica.net - mar, 05 nov. 2019, 16:45
SUA: Deficitul comercial a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele cinci luni

Departamentul american al Comerţului a anunţat marţi că deficitul comercial a scăzut cu aproape 5% în septembrie, până la 52,5 miliarde de dolari, de la 55 miliarde de dolari în august, în linie cu estimările analiştilor.

Cu toate acestea, SUA sunt în grafic pentru a înregistra în 2019 un deficit comercial chiar mai mare decât în 2018.

Reducerea deficitului pe relaţia cu China a fost mai mult decât compensată de sporirea deficitului cu alte ţări, cum ar fi Mexic, Coreea de Sud, Japonia şi Vietnam.

Livrările de soia, afectate în trecut de disputa cu China, au scăzut cu un miliard de dolari, chiar dacă nivelul exporturilor este mai ridicat decât anul trecut. China a cumpărat în 2018 aproximativ 60% din exporturile de soia ale SUA, volumul tranzacţiilor fiind estimat la 12 miliarde de dolari, dar după impunerea taxelor vamale de către administraţia Trump statul asiatic a preferat să achiziţioneze din Brazilia.

Pentru prima dată de când Guvernul de la Washington a început publicarea acestor date, în 1978, SUA au raportat un excedent de aproape 300 de milioane de dolari pe segmentul produselor petroliere, în urma majorării producţiei la şisturile bituminoase.

Pe relaţia cu China, deficitul comercial al SUA a scăzut în septembrie la 28 miliarde de dolari, de la 28,9 miliarde de dolari în august. În primele nouă luni din acest an, deficitul comercial al SUA pe relaţia cu China a scăzut cu 13,4%, comparativ cu perioada similară din 2018.

De asemenea, în perioada ianuarie – septembrie 2019, deficitul comercial al SUA a urcat la 481,3 miliarde de dolari, comparativ cu 456,5 miliarde de dolari în primele nouă luni din 2018. Anul trecut, deficitul s-a situat la 627,7 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...