SUA: Deficitul comercial s-a diminuat în ianuarie în urma majorării exporturilor de soia către China

Deficitul comercial al SUA s-a diminuat semnificativ în ianuarie, pe fondul creşterii achiziţiilor de soia de către China, ceea ce a dus la o redresare a exporturilor, după trei luni de declin consecutiv, transmit AP şi Reuters.
Economica.net - mie, 27 mart. 2019, 15:17
SUA: Deficitul comercial s-a diminuat în ianuarie în urma majorării exporturilor de soia către China

Departamentul american al Comerţului a anunţat miercuri că deficitul comercial a scăzut cu 14,6% în ianuarie, până la 51,1 miliarde de dolari, de la 59,9 miliarde de dolari în decembrie. Este cel mai semnificativ declin din martie 2018.

Pe relaţia cu China, deficitul comercial al SUA a scăzut cu 6,4% în ianuarie, la 34,5 miliarde de dolari.

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau în ianuarie la o diminuare a deficitului comercial până la 57 de miliarde de dolari.

Diminuarea deficitului comercial în ianuarie vine în urma creşterii cu 0,9% a exporturilor, la 207,30 miliarde de dolari. Au crescut exporturile de soia, maşini, camioane şi componente auto.

Exporturile de soia, afectate în trecut de disputa cu China, au urcat cu 0,9 miliarde de dolari. În schimb au crescut exporturile de produse petroliere şi bunuri de consum. Anul trecut, China a cumpărat aproximativ 60% din exporturile de soia ale SUA, volumul tranzacţiilor fiind estimat la 12 miliarde de dolari, dar după impunerea taxelor vamale de către administraţia Trump, în iulie, ţara a preferat să achiziţioneze din Brazilia.

De asemenea, importurile au scăzut cu 2,6%, la 258,5 miliarde de dolari, cel mai redus nivel din iunie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia – Apărarea aeriană a doborât patru drone care se îndreptau spre Moscova, anunţă primarul
Rusia – Apărarea aeriană a doborât patru drone care se îndreptau spre Moscova, anunţă primarul
Apărarea aeriană rusă a doborât sâmbătă patru drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, a spus primarul oraşului, în timp ce unul dintre principalele aeroporturi ale capitalei Rusiei......
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea în reintegrarea progresivă a Turciei în programul american ...
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Internaţional "George Enescu" Bacău este primul din România care a depus cerere de finanţare pentru un proiect ...
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ...