SUA: Democraţii vor interzicerea armelor semiautomate după atacul de la şcoala din Newtown
Vânzarea, transferul, fabricarea şi importarea a aproximativ 100 de tipuri de arme de asalt ar urma să fie interzise, conform unui proiect de lege iniţiat de către senatoarea Dianne Feinstein, anunţat luni. Lista include puşti şi pistoale semiautomate.
Încărcătoarele cu peste 10 gloanţe ar urma să fie interzise şi ele, conform acestui text, care va fi prezentat în prima zi a următoarei sesiuni a Congresului, la 3 ianuarie, despre care senatoarea a oferit detalii într-un comunicat.
Şansele de adoptare a acestui text depind totuşi de susţinerea pe care vor hotărî să o acorde numeroşi aleşi apropiaţi puternicului grup de lobby al armelor, NRA, în Congres, dar mai ales de cea a liderilor republicani din Camera Reprezentanţilor, fără acordul cărora niciun text nu poate fi adoptat.
În Senat, „prietenii” NRA – democraţi şi republicani – dispun de o capacitate de blocare care va fi depăşită doar dacă un număr semnificativ de aleşi nu decid să se depărteze de grupul de presiune.
Numai armele noi sunt vizate. Proprietarii actuali îşi vor putea păstra armele chiar dacă figurează pe lista cu interdicţii. Textul exclude, totodată, peste 900 de tipuri de arme pentru vânătoare sau sport, dar şi armele de colecţie sau manuale.
Anumite state au implementat deja restricţii comparabile la nivel local, însă această lege federală, dacă va fi adoptată, se va aplica în întreaga ţară, inclusiv în statele unde achiziţionarea armelor semiautomate este legală în prezent.
„Sunt în curs de a obţine susţinerea necesară pentru această lege în Senat şi în Camera Reprezentanţilor”, a declarat senatoarea, care a iniţiat o lege similară în 1994, dar care nu a mai fost prelungită după 2004.
Alt senator, Frank Lautenberg, a anunţat alt text, luni, care vizează interzicerea fabricării şi vânzării de încărcătoare cu o capacitate mai mare de 10 gloanţe, ca în perioada 1994-2004.