SUA: Departamentul de Stat aprobă vânzarea a 108 tancuri de luptă M1A2 Abrams şi 250 de lansatoare de rachete către Taiwan. China ripostează
Notificarea acestei vânzări, care include printre altele 108 tancuri de luptă M1A2 Abrams şi 250 de lansatoare de rachete sol-aer cu rază scurtă de acţiune Stinger, a fost adresată Congresului american. Aceste dispune de un termen de 30 de zile pentru a ridica obiecţii, o ipoteză care pare puţin probabilă.
Anunţul este de natură să provoace mânia Chinei, care consideră Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său. Bejingul şi Washingtonul sunt implicate de mai multe luni într-un război comercial.
Notificarea cu privire la această vânzare, ce conţine inclusiv 108 tancuri de luptă şi 250 de lansatoare de rachete sol-aer, a fost înaintată Congresului american, care are 30 de zile pentru a o contesta, ipoteză puţin probabilă. Nu este pentru prima dată când SUA autorizează vânzări de arme către Taiwan, însă acestea provoacă de fiecare dată furia Chinei.
„China îndeamnă SUA (…) să anuleze imediat acest proiect de vânzare de arme către Taiwan şi să stopeze orice legătură militară între Taiwan şi SUA”, a declarat în timpul unei conferinţe de presă Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe. „Ar fi bine să se evite aducerea şi mai multor prejudicii relaţiilor sino-americane”, a subliniat el.
China consideră Taiwanul o parte din teritoriul său. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat aici după ce comuniştii au preluat puterea în China continentală în 1949, la finalul războiului civil chinez. Teritoriul insular nu este recunoscut ca stat independent de ONU, iar Beijingul ameninţă să recurgă la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei de către Taipei sau a unei intervenţii externe, inclusiv a SUA, notează AFP.
„Vânzarea de arme de către SUA către Taiwan constituie o gravă încălcare a principiilor fundamentale ale legislaţiei internaţionale şi relaţiilor internaţionale”, a subliniat Geng Shuang. „Partea chineză şi-a exprimat profunda nemulţumire, precum şi opoziţia fermă, şi a protestat deja oficial pe lângă SUA”, a adăugat el.
Taiwanul a confirmat la începutul lui iunie intenţia sa de a trimite la Washington această importantă comandă de armament. Beijingul şi-a exprimat imediat „serioasa preocupare” pe această temă.
Vânzarea de armament va servi la „modernizarea” echipamentului taiwanez şi „nu va afecta echilibrul de bază al forţelor militare din regiune”, potrivit comunicatului Defense Security Cooperation Agency (DSCA), care face parte din Pentagon.
China consideră Taiwanul ca o parte a teritoriului său. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat acolo după ce comuniştii s-au instalat la putere pe continent, în 1949, la capătul războiului civil chinez.
La rândul său, Washingtonul, care a rupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul ca singurul reprezentant al Chinei, rămâne aliatul cel mai puternic al teritoriului insular şi principalul său furnizor de arme.
Preşedintele american, Donald Trump, nu a făcut un mister din intenţiile sale de a întări legăturile cu insula, în special prin vânzarea unor echipamente sofisticate.