SUA doresc ca Marea Britanie să rămână în UE, afirmă ministrul american al apărării

SUA au reluat miercuri apelul la menţinerea Marii Britanii în UE, afirmând că statutul de membru este important pentru securitate şi stabilitate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 15 iun. 2016, 15:35
SUA doresc ca Marea Britanie să rămână în UE, afirmă ministrul american al apărării

‘Problema privind Brexit-ul este desigur o decizie pentru poporul britanic. După cum a spus preşedintele Barack Obama, SUA susţin rămânerea Regatului Unit în UE. Există un motiv strategic pentru aceasta’, a declarat miercuri ministrul american al apărării, Ashton Carter. El a afirmat că a discutat această problemă cu ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, pe marginea reuniunii miniştrilor apărării din NATO.

La rândul său, Michael Fallon a declarat marţi că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar slăbi securitatea occidentală, avertizând asupra unui ‘moment periculos’ deoarece sondajele de opinie indică o creştere a procentajului britanicilor care doresc ca ţara lor să părăsească blocul comunitar. ‘Nici o ţară nu a părăsit vreodată NATO sau UE şi aceasta ar slăbi în mod clar securitatea Europei de Vest. Aceştia sunt cei doi piloni ai securităţii noastre’, a afirmat oficialul britanic, la sosirea la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea miniştrilor apărării din NATO.

Marea Britanie va organiza în 23 iunie un referendum cu privire la apartenenţa ţării la Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...