SUA doresc ca Rusia, Iranul şi Arabia Saudită să participe la lupta împotriva Statului Islamic

SUA doresc ca Rusia, Iranul şi Arabia Saudită să participe la reglementarea situaţiei din Siria şi la lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic, a declarat joi la Washington secretarul de stat american John Kerry.
Economica.net - vin, 31 oct. 2014, 07:53
SUA doresc ca Rusia, Iranul şi Arabia Saudită să participe la lupta împotriva Statului Islamic

‘Atacăm Statul Islamic, încercăm să creăm forţe care să poată influenţa deciziile luate de Assad (preşedintele sirian Bashar al-Assad), pentru a se putea reveni la masa negocierilor, unde noi am putea găsi o soluţie politică. Ştim că nu există soluţie militară pentru conflictul din Siria’, a afirmat Kerry, potrivit RIA Novosti.

‘Ne-am adresat ruşilor. Am discutat de asemenea cu iranienii, cu saudiţii. Încercăm să adunăm forţe’, a adăugat secretarul de stat al SUA.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov afirma săptămâna trecută că Rusia este gata să facă parte dintr-o coaliţie care să lupte împotriva Statului Islamic, dar sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, subliniind că ”este incorect şi imoral” să se subordoneze lupta împotriva terorismului unor interese geopolitice şi să se profite de aceasta ”pentru pedepsirea unor regimuri indezirabile”.

Aviaţia americană efectuează de la 8 august atacuri împotriva poziţiilor jihadiştilor din Irak. La 23 septembrie, SUA şi aliaţii lor din coaliţie au început bombardarea poziţiilor Statului Islamic în Siria, fără acordul autorităţilor de la Damasc, notează agenţia citată.

Te-ar mai putea interesa și
Asociația Prosumatorilor a trimis o scrisoare deschisă Guvernului în care își arată opoziția față de majorarea TVA la 19% pentru sistemele fotovoltaice și baterii
Asociația Prosumatorilor a trimis o scrisoare deschisă Guvernului în care își arată opoziția față de majorarea TVA ...
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a trimis astăzi Guvernului Bolojan o scrisoare deschisă în care își exprimă public îngrijorarea față de......
AMOFM București a intermediat angajarea a 7.146 de persoane în primele cinci luni din 2025
AMOFM București a intermediat angajarea a 7.146 de persoane în primele cinci luni din 2025
Un număr de 7.146 de persoane au fost încadrate în câmpul muncii, în primele cinci luni ale acestui an, ca urmare a ...
Criză Germania – Cancelarul Merz pariază pe o îndatorare masivă pentru a scoate economia din recesiune
Criză Germania – Cancelarul Merz pariază pe o îndatorare masivă pentru a scoate economia din recesiune
Guvernul german condus de cancelarul Friedrich Merz a aprobat marţi proiectul bugetului pentru anul 2025 şi principalele ...
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în prim plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în prim plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei
BAT a participat la Forumul Global al Nicotinei (GFN) 2025, un eveniment internațional de referință, axat pe știința ...