SUA: Firmele lui Rupert Murdoch scapă de justiţie în scandalul interceptărilor telefonice

Economica.net
03 02. 2015
murdoch_11891300

În două scurte documente formulate în termeni aproape identici, 21st Century Fox (televiziune şi cinema) şi News Corp (presă scrisă şi editură) au menţionat că ‘au fost informate de Departamentul american al Justiţiei că a încheiat ancheta asupra interceptării mesajelor vocale (…) şi a renunţat la urmărirea penală a companiei’.

Scandalul pirateriei telefonice a culminat în vara lui 2011, odată cu dezvăluirea că tabloidul ‘News of the World’, aparţinând lui Rupert Murdoch, a ascultat ilegal căsuţa vocală a unei eleve de liceu, dispărută şi în final găsită moartă, Milly Dowler. Criza a dus la închiderea catastrofală a publicaţiei duminicale, la vremea respectivă cu cel mai mare tiraj din Marea Britanie, scrie Agerpres.

La scurt timp, Rupert Murdoch a decis să îşi scindeze imperiul în două companii distincte, ambele cotate la Bursa din New York.

Interceptările, derulate mai mulţi ani, au făcut sute de victime, printre care prinţii William şi Harry sau actorii Jude Law şi Sienna Miller, şi au avut costuri uriaşe pentru despăgubirea victimelor şi cheltuieli de justiţie.

La capătul unui proces-fluviu de 18 luni, la Londra, Andy Coulson, fost consilier pe probleme de comunicare al premierului David Cameron şi fost redactor-şef al publicaţiei ‘News of the World’, a fost condamnat în iulie 2014 la 18 luni de închisoare. El a fost pus în libertate după cinci luni.

Celălalt acuzat principal, influenta Rebekah Brooks, 46 de ani, protejata lui Murdoch, a fost în schimb achitată.