SUA: Informaţii despre 5,6 milioane de amprente digitale, furate din bazele de date guvernamentale

Economica.net
24 09. 2015
amprenta_8765434567_00581700

Furtul de date a fost descoperit în primăvara acestui an şi a afectat arhive conţinând informaţii datând de mulţi ani.

Preşedintele american Barack Obama a declarat că securitatea cibernetică va fi un punct major al agendei discuţiilor pe care le va avea vineri, la Casa Albă, cu omologul său chinez Xi Jinping. Washingtonul i-a transmis deja Chinei că spionajul industrial în mediul cibernetic, practicat de guvernul de la Beijing sau de apropiaţi ai acestuia, este un ‘act de agresiune care trebuie să înceteze’, potrivit liderului de la Casa Albă.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a afirmat miercuri că investigaţia privind furtul de date, care în total a afectat informaţii privind 21,5 milioane de angajaţi ai unor agenţii federale, este încă în desfăşurare şi că deocamdată nu există ‘vreo concluzie referitoarea la cine ar putea fi sau nu responsabil’ în acest caz.

Într-o declaraţie a Biroului federal pentru managementul resurselor umane (OPM) se arată că oficiali din cadrul Departamentului Apărării şi OPM au descoperit recent că au fost furate înregistrări despre mai multe amprente digitale decât se anunţase iniţial.

OPM a estimat că în prezent pericolul reprezentat de furtul informaţiilor despre amprente digitale, dată fiind capacitatea scăzută de folosire neadecvată a acestor date, dar a avertizat că, odată cu apariţia unor noi tehnologii, pericolul ar putea creşte.

Persoanele ale căror date au fost afectate de hackeri nu au fost deocamdată anunţate, OPM şi Departamentul Apărării urmând să înceapă operaţiunea de notificare prin intermediul poştei electronice.