SUA presează Bulgaria să permită exploatarea gazului de şist

Statele Unite îl vor trimite în Bulgaria pe Richard Morningstar, trimisul special american pentru Eurasia în domeniul energetic, pentru discuţii detaliate cu autorităţile bulgare privind exploatarea gazelor de şist, a anunţat duminică secretarul de stat american, Hillary Clinton, scrie luni cotidianul sofiot 24 Ceasa.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 09:36

Experţii care îl vor însoţi pe Morningstar vor prezenta bulgarilor cele mai avansate tehnologii de exploatare a zăcămintelor de gaze. Hillary Clinton a efectuat duminică o vizită de lucru de câteva ore la Sofia, printre subiectele discutate cu autorităţile bulgare aflându-se şi colaborarea în domeniul militar, situaţia din Orientul Mijlociu, progresele realizate de Bulgaria în domeniile justiţie şi drepturile minorităţii rome.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul de stat american, premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că ţara sa va menţine moratoriul asupra exploatării gazelor de şist. ‘Am subliniat că protecţia mediului şi menţinerea naturii noastre într-o stare bună pentru generaţiile următoare se află pe primul loc. De aceea, şi moratoriul impus asupra exploatării gazelor de şist va rămâne până când societatea nu va fi convinsă că această tehnologie este sigură şi nu pune în pericol mediul’, a afirmat Borisov.

Premierul bulgar a mai afirmat că abordarea sa este aceeaşi, indiferent dacă este vorba de exploatarea gazelor de şist sau de energia nucleară. Dacă aş fi fost convins că proiectul pentru construirea unei centrale nucleare la Belene este unul sigur, rentabil din punctul de vedere economic, şi că centrala nu va fi închisă peste 10 ani, aşa cum s-a întâmplat cu patru reactoare de la Kozlodui, aş fi semnat chiar astăzi pentru continuarea lucrărilor de construcţie, a spus Borisov. El a explicat în acest fel de ce proiectul este îngheţat de mai bine de doi ani şi jumătate.

Bulgaria joacă ping-pong cu marile puteri, titrează Standart. La câteva minute după ce avionul doamnei Clinton a decolat de pe aeroportul din Sofia, trei miniştri bulgari au plecat la Moscova. Este vorba de vicepremierul şi ministru al finanţelor Simeon Diankov, ministrul economiei şi energiei Traicio Traikov şi cel al transporturilor Ivailo Moskovski. Ceea ce leagă cele două vizite este faptul că în centrul discuţiilor se află subiectele energetice. La Sofia, Hillary Clinton a îndemnat la limitarea dependenţei Bulgariei de Rusia în domeniul energetic, în timp ce, la Moscova, ministrul Traikov se va întâlni cu Serghei Şmatko, ministrul rus al energiei. Cei doi vor discuta marile proiecte comune în acest domeni, cum ar fi centrala nucleară de la Belene şi gazoductul South Stream, scrie publicaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever de gripă aviară din țară săptămâna trecută a arătat mutații......
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, ...
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...