SUA: Instanţa respinge din nou pachetul de compensaţii de 56 miliarde dolari al şefului Tesla

Un tribunal din Delaware, SUA, a reafirmat luni decizia sa de a respinge pachetul de compensaţii 56 miliarde de dolari pentru directorul general al Tesla, Elon Musk, în pofida sprijinului acţionarilor producătorului american de vehicule electrice (EV), transmit Reuters şi DPA. Musk poate face recurs la decizia instanţei.
AGERPRES - mar, 03 dec. 2024, 11:48
SUA: Instanţa respinge din nou pachetul de compensaţii de 56 miliarde dolari al şefului Tesla

În ianuarie, un judecător de la Tribunalul din Delaware a decis că Elon Musk nu este îndreptăţit la pachetul de compensaţii masiv acordat de Consiliul de Administraţie al Tesla. Procesul din Delaware a fost demarat de un acţionar al Tesla, care s-a plâns de lipsa independenţei Consiliului de Administraţie al companiei faţă de Musk, care ceruse în 2018 un plan de compensaţii de 56 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Avocatul acţionarului a argumentat că pachetul de compensaţii ar trebui evitat, deoarece a fost dictat de Musk şi reprezintă produsul unor false negocieri cu directorii care nu sunt independenţi faţă de el. De asemenea, compensaţiile ar fi fost aprobate de acţionari care ar fi primit informaţii incomplete.

Pe baza preţului de la închiderea şedinţei bursiere de luni, pachetul valorează acum 100 miliarde de dolari, în urma avansului semnificativ al preţului acţiunilor Tesla.

Într-o postare pe platforma X, Musk a spus: „acţionarii ar trebui să controleze voturile companiei, nu judecătorii”. De asemenea, în comunicatul Tesla se arată că „Decizia este greşită şi vom face recurs”.

Totuşi, Musk rămâne cea mai bogată persoană din lume.

După închiderea şedinţei bursiere de luni, acţiunile Tesla au scăzut cu aproape 2%, la aproximativ 349 dolari. La începutul anului titlurile valorau sub 200 de dolari. Recent, acţiunile producătorului american de vehicule electrice au crescut semnificativ, pe fondul legăturilor dintre Musk şi Donald Trump. Capitalizarea bursieră a Tesla a depăşit 1.100 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care oferă o metodologie clară şi fiabilă pentru calcularea emisiilor......
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...