SUA îşi sfătuiesc cetăţenii să evite călătoriile în Ucraina, pe fondul ameninţării în creştere a unei invazii ruseşti

Departamentul de stat al SUA şi-a prelungit luni atenţionarea de călătorie pentru Ucraina, avertizându-şi cetăţenii cu privire la ameninţarea militară sporită pe care o reprezintă Rusia pentru această ţară şi îndemnând pe oricine intenţionează să viziteze Ucraina să se răzgândească, informează dpa.
AGERPRES - mar, 21 dec. 2021, 09:29
SUA îşi sfătuiesc cetăţenii să evite călătoriile în Ucraina, pe fondul ameninţării în creştere a unei invazii ruseşti

Guvernul american, care a emis anterior o notificare de călătorie de gradul 4 cu privire la Ucraina, plasând-o pe lista ţărilor cu cel mai ridicat risc din cauza noului tip de coronavirus, a subliniat în noua sa notificare că „cetăţenii americani ar trebui să fie la curent cu informaţiile conform cărora Rusia plănuieşte o acţiune militară semnificativă împotriva Ucrainei”.

Ameninţarea unui conflict între Rusia şi Ucraina a escaladat în ultimele săptămâni, SUA şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) acuzând Rusia că ar comasa trupe la frontiera sa cu Ucraina.

La rândul său, Moscova cere să se pună capăt extinderii NATO spre est şi a cerut recent garanţii de securitate din partea organizaţiei în schimbul dezescaladării situaţiei de la frontiera cu Ucraina.

Incluse de Moscova în două texte pe care le-a denumit ”Tratat între SUA şi Federaţia Rusă asupra garanţiilor de securitate” şi ”Acord asupra măsurilor pentru a asigura securitatea Federaţiei Ruse şi a statelor membre” ale NATO, propunerile avansate de Rusia cuprind în special renunţarea la orice nouă extindere a Alianţei Nord-Atlantice.

Printre altele, Moscova mai cere NATO să nu desfăşoare niciun fel de activitate militară (crearea de baze, utilizarea infrastructurilor etc.) în Ucraina, Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, iar Statele Unite şi Rusia să renunţe fiecare la desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune în amplasamente de unde pot lovi cealaltă parte şi să dezafecteze orice infrastructură militară deja existentă pentru amplasarea unor asemenea arme.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat, marţi, un concurs public pentru grafica viitoarelor bancnote euro, care constituie următoarea etapă a procesului de reproiectare a bancnotelor euro,......
Autostrăzi excluse din PNRR: A7 Dumbrava – Mizil, A7 Buzău – Focșani, capetele A8 Tg Mureș – Tg Neamț și A3 Nădășelu – Poarta Sălajului – UPDATE
Autostrăzi excluse din PNRR: A7 Dumbrava – Mizil, A7 Buzău – Focșani, capetele A8 Tg Mureș – Tg Neamț ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat marți că România nu va pierde niciun ban din PNRR pe transporturi, ...
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început lucrări de modernizare, înlocuire şi reparaţie capitală a punţilor ...
Avioanele Boeing şi bourbonul, ţintele UE pentru taxele vamale pentru produsele din SUA
Avioanele Boeing şi bourbonul, ţintele UE pentru taxele vamale pentru produsele din SUA
Comisia Europeană are în vedere produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro, variind de la avioane Boeing şi ...