SUA: Justiţia înlătură plafonul privind contribuţia financiară a donatorilor în campaniile electorale
CNN precizează că a rămas în vigoare limitarea impusă pentru donaţiile destinate unui singur candidat (5.200 de dolari).
Hotărârea, luată cu cinci voturi pentru şi patru contra, a dat dreptate unui om de afaceri din Alabama care dorea să contribuie cu peste 123.000 de dolari, suma maximă autorizată până în prezent pentru un singur donator.
În 2010, Curtea Supremă a desfiinţat limitele contribuţiilor financiare ale întreprinderilor şi sindicatelor, în decizia sa istorică foarte controversată ‘Citizens United v. Federal Election Commission’.
În cadrul audierii din 8 octombrie 2013, Partidul Republican îl susţinuse pe omul de afaceri Shaun McCutcheon din Alabama care dorea să poată dona mai mult decât cei 123.200 de dolari fixaţi pentru un singur donator. Senatorul republican Mitch McConnell estima, prin avocatul său, că acest plafon constituia ‘o gravă atingere adusă libertăţii de expresie politică’.
La rândul său, avocatul administraţiei Obama, Donald Verrilli, insistase în aceeaşi şedinţă asupra pericolelor unei guvernări a unor donatori bogaţi, ‘de către ei şi pentru ei’, parafrazând deviza lui Abraham Lincoln privind guvernarea poporului, de către popor şi pentru popor. ‘Considerăm că riscul corupţiei este real’, spunea avocatul.
Cei patru judecători ai Curţii numiţi de un preşedinte democrat au votat împotriva acestei decizii.