SUA menţin deschisă opţiunea sancţiunilor împotriva Venezuelei

Secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat miercuri la Ciudad de Mexico că menţine deschisă opţiunea sancţiunilor împotriva oficialilor venezueleni implicaţi din luna februarie în represiunea manifestaţiilor contra preşedintelui Nicolas Maduro, scrie AFP.
Economica.net - J, 22 mai 2014, 05:28
SUA menţin deschisă opţiunea sancţiunilor împotriva Venezuelei

‘Asistăm în regiune la o nerăbdare în creştere şi considerăm că şi noi facem parte din regiune’, a declarat şeful diplomaţiei de la Washington, exprimându-şi ‘profunda preocupare în legătură cu instabilitatea rezultată din ce se întâmplă în Venezuela’.

‘Toate opţiunile sunt pe masă’, dar ‘sperăm că nu vor fi necesare sancţiuni’, a continuat demnitarul american, aflat într-o vizită oficială de o zi în Mexic.

Manifestaţiile studenţilor şi opozanţilor durează de peste trei luni în Venezuela şi s-au soldat oficial cu 42 de morţi şi 800 de răniţi, iar 252 de persoane sunt reţinute în continuare. În pofida unei medieri regionale, dialogul dintre guvern şi opoziţie rămâne în impas.

În opinia secretarului de stat al SUA, guvernul de la Caracas a ‘eşuat total’ în a-şi demonstra ‘buna credinţă’, de exemplu eliberând opozanţi aflaţi în arest sau protejând drepturile manifestanţilor.

Situaţia din această ţară mobilizează de mai multe săptămâni numeroşi congresmeni americani – democraţi şi republicani -, înclinaţi să exercite o presiune diplomatică maximă asupra regimului socialist condus de Nicolas Maduro. La rândul său, guvernul venezuelean acuză Statele Unite de amestec în treburile interne şi a promis că va depune o plângere la Naţiunile Unite.

O iniţiativă legislativă aprobată marţi de Comisia senatorială pentru relaţii externe vizează blocarea averilor şi interzicerea accesului pe teritoriul american a oricărui responsabil ori fost responsabil guvernamental care a contribuit la ‘violenţe importante sau grave încălcări ale drepturilor omului împotriva oricărei persoane implicate în manifestaţiile antiguvernamentale care au început pe 4 februarie 2014’.

De asemenea, sunt vizate persoanele care au arestat sau urmărit manifestanţi din cauza ‘exercitării legitime a libertăţii lor de exprimare sau de întrunire’.

O măsură similară a fost adoptată săptămâna trecută de comisia echivalentă din Camera Reprezentanţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Gigantul american Microsoft se angajează, într-o perioadă marcată de instabilitate geopolitică, să asigure stabilitatea digitală. Compania a anunțat cinci angajamente digitale pe care și le......
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Companua Evergent Investments S.A. a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Lanțul economic de hoteluri ibis, cu peste 2.500 de unități în aproape 80 de țări, anunță că își continuă extinderea ...
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 5%
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management ...