SUA: Mii de pasageri întârziaţi în aeroporturi de o defecţiune la nivel naţional a sistemelor Agenţiei de protecţie a frontierelor
CBP (Customs and Border Protection) a precizat într-un comunicat că problema este temporară şi că „ofiţerii continuă să proceseze călătorii internaţionali utilizând proceduri alternative până când sistemele vor fi din nou funcţionale. Călătorii din unele locuri de intrare se confruntă cu timpi de aşteptare mai lungi decât în mod obişnuit”.
O purtătoare de cuvânt a CBP nu a putut avansa un interval de timp în care va fi remediată deficienţa.
Problema cu sistemele computerizate ale CBP nu afectează şi plecările.
Aeroportul JFK din New York a postat pe Twitter că „sistemul computerizat al Vămilor este căzut la nivel naţional. Agenţii îi procesează pe oameni manual”.
Oameni de pe diferite aeroporturi americane au postat înregistrări pe social media cu cozile de la punctele de procesare şi mai multe aeroporturi au avertizat că vor exista întârzieri importante.
Într-o zi medie, CBP procesează în jur de 358.000 de pasageri aerieni şi membri ai echipajelor.
Purtătorul de cuvânt al American Airlines, Ross Feinstein, a declarat că linia aeriană este „la curent cu problema şi este în contact cu CBP”.
Administraţia federală a aviaţiei civile (FAA) a anunţat că defecţiunea nu a provocat schimbări ale orarelor de zboruri.
Nu este pentru prima dată când sistemul se confruntă cu probleme. Sistemul a căzut timp de patru ore pe 2 ianuarie 2017, când mulţi călători se întorceau din călătoriile de sărbători.