Poliţist român, împuşcat mortal de un infractor în SUA
Tony Rădulescu, în vârstă de 44 de ani, s-a născut la Bucureşti şi s-a mutat în Statele Unite când avea 14 ani. El lucra la poliţia statului Washington (State Patrol) de 16 ani şi era detaşat la biroul agenţiei din Bremerton.
Rădulescu a oprit pe autostrada 16 un autovehicul condus de Joshua J. Blake, în vârstă de 28 de ani, şi a transmis prin radio datele maşinii pentru a fi verificate. Rădulescu nu a mai sunat înapoi la secţie, astfel că un adjunct al şerifului din comitatul Kitsap s-a deplasat la locul indicat de pe autostradă şi l-a găsit rănit. Agentul a fost transportat la Centrul Medical St. Joseph din Tacoma, unde a fost pronunţat decesul său, relatează Seattle Times în ediţia electronică.
Bărbatul suspectat că l-a împuşcat este un infractor care ameninţase că va răni poliţiştii dacă va fi arestat din nou, potrivit Departamentului de Corecţie (DOC) al statului. Blake a stat la închisoare pentru fabricare de metamfetamină, agresiune şi încălcarea unui ordin de restricţie, a precizat un purtător de cuvânt al DOC, Chad Lewis. Infractorul era supravegheat de autorităţi din cauza tendinţelor sale violente şi a nerespectării legislaţiei, inclusiv după eliberarea din închisoare.
Joshua Blake s-a împuşcat în timp ce adjuncţi ai şerifului comitatului Kitsap veneau să-l aresteze în legătură cu uciderea lui Tony Rădulescu. Blake a fost spitalizat la Spitalul General din Tacoma, unde a fost pronunţat decesul său joi după-amiază.