SUA: Rata şomajului a urcat la 7,9% în octombrie, dar angajatorii au creat 171.000 de noi joburi

Rata şomajului în SUA a urcat la 7,9% în octombrie, de la 7,8% în septembrie, iar angajatorii americani au creat un număr de 171.000 de noi locuri de muncă, peste estimările analiştilor, arată cifrele oficiale publicate vineri de guvernul american, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 19:55
SUA: Rata şomajului a urcat la 7,9% în octombrie, dar angajatorii au creat 171.000 de noi joburi

Deşi majorarea ratei şomajului era aşteptată, deoarece forţa de muncă a crescut, faptul că angajatorii americani au creat un număr de 171.000 de noi locuri de muncă depăşeşte chiar cele mai optimiste estimări ale analiştilor. De asemenea Departamentul Muncii a revizuit datele privind angajările în august şi septembrie, indicând că au fost create cu 84.000 mai multe locuri de muncă decât s-a raportat iniţial. În septembrie a fost pentru prima dată din ultimii aproape 4 ani când rata şomajului a scăzut sub 8%.

Este ultimul raport economic important înainte de alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie din SUA, în care se vor confrunta preşedintele în exerciţiu Barack Obama şi candidatul Partidului Republican, Mitt Romney. Situaţia economiei şi şomajul a avut un rol major în campania prezidenţială. După cel de-al Doilea Război Mondial, doar un singur preşedinte american, Ronald Reagan, a reuşit să câştige un al doilea mandat la Casa Albă pe un fond al ratei şomajului mai mare de 6%.

Creşterea economiei americane s-a îmbunătăţit în trimestrul al treilea al acestui an, dar rămâne în continuare insuficientă pentru a permite o scădere semnificativă a ratei şomajului, potrivit unei prime estimări oficiale privind evoluţia Produsului Intern Brut publicată săptămâna trecută de Departamentul american al Comerţului. În perioada iulie-septembrie 2012, PIB-ul american a crescut cu 2% în ritm anual, după o creştere anuală de 1,3% înregistrată în trimestrul al doilea.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a intrat peste companiile de pompe funebre. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste companiile de pompe funebre. A plouat cu amenzi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 355.000 de lei unor companii de servicii funerare şi a decis oprirea de la comercializare a unor......
Treevi Pizza Al Taglio deschide prima locație stradală din Constanța. Noua franciza include și un bar de cocktailuri
Treevi Pizza Al Taglio deschide prima locație stradală din Constanța. Noua franciza include și un bar de cocktailuri
Treevi Pizza Al Taglio, brandul specializat în pizza artizanală romană la felie, își continuă extinderea rețelei la ...
CNAS: Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei
CNAS: Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat joi asiguraţii că pot ridica medicamentele de la farmacie ...
Cazinoul din Constanța face angajări. Ce posturi scoate la concurs
Cazinoul din Constanța face angajări. Ce posturi scoate la concurs
Societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L., cu sediul în Constanţa, str. Ștefan cel Mare nr.15, anunţă selecţia ...