SUA riscă o nouă criză financiară. Ce speranţe mai are ţara tuturor posibilităţilor – VIDEO

Creșterea inflației, stagnare economică și, cel mai probabil, o nouă criză financiară, cauzată de o datorie nesustenabilă! Acestea sunt prognozele lui Robert Rubin, fost secretar al Trezoreriei americane, privind economia SUA. El a explicat, într-un interviu pentru Reuters TV, că SUA au o "traiectorie fiscală nesustenabilă şi periculoasă.
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 21:09
SUA riscă o nouă criză financiară. Ce speranţe mai are ţara tuturor posibilităţilor - VIDEO

Rubin se așteaptă, ca evoluție a datoriei mari a SUA, la o creștere a inflației, în al doilea rând la o lungă perioadă de creştere economică extrem de firavă, însoţită de dobânzi mari şi de o încredere scăzută în pieţe. În al treilea rând, și, cel mai probabil scenariu, ar fi o nouă criză financiară şi economică puternică.

„Avem o traiectorie fiscală nesustenabilă, periculoasă, ea presupune multe riscuri, unul dintre ele este scăderea încrederii ce constrânge capacitatea investiţiilor publice. Dar cel mai periculos risc care ne va afecta pe toţi şi va cauza inflaţie ridicată, o perioadă destul de lungă de creștere lentă, dar ceea ce eu cred că se va întâmpla cel mai probabil, un fel de criză economică şi financiară, din cauza situaţiei datoriei noastre, deoarece pieţele se vor teme de viitoarea cerere de capital. Majoritatea oamenilor pe care-i cunosc cred ca inflaţia va creşte. Nu se referă la un termen scurt, însă nimeni nu ştie cât de lung va fi acest termen lung”, a declarat Rubin.

El a explicat că schimbările de pe piețe pot fi neaşteptate şi dramatice și nu poate aprecia dacă această criză va izbucni peste şase luni, un an sau 6-7 ani. „Cine ştie… criza va fi grea şi măsurile cu care îi vom putea răspunde vor fi mai puţine. De aceea, cred că este imperativ să punem în aplicare un program fiscal. Nu ar trebui să fie unul draconic, avem o recuperare fragilă a economiei”, a adăugat Rubin.

El propune un program fiscal pe zece ani, prin care să se stabilizeze datoria externă, lăsând loc investiţiilor publice. Rubin a lăudat anumite realizări ale economiei americane, printre care descoperirile Shell Gas de resurse naturale și dezvoltarea tehnologiei mobile, care, după părerea sa, va atrage mulţi investitori. Creșterea salariului mediu în China și avansul tehnologic pot reprezenta stimuli pentru relansarea producției industriale în SUA. „Nu nu în ultimul rând, precum mi-au relatat mai mulţi CEO de companii, odată cu dezvoltarea tehnologiei, este nevoie de tot mai puţini oameni în producţie şi, odată cu majorarea salariilor în China, producţia se va muta înapoi în SUA şi am putea vedea o revigorare a industriei”, a mai spus Rubin.

Pentru a încheia pe un ton optimist, Rubin a enumerat și câteva atuuri ale economiei americane. „SUA are o putere enormă pe termen lung: dinamism, spirit, resurse naturale, o piaţă a muncii flexibilă. Avem o putere deosebătă şi am putea reuşi în timp. Problema este că trebie să punem la punct sistemul fiscal, investiţiile publice, şi reforma educaţiei…şi mai avem nevoie de ceva, care reprezintă o provocare: voinţă politică şi eficienţa sistemului nostru politic”, a conchis Rubin.

Te-ar mai putea interesa și
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea celei de a doua......
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank, parte a grupului UniCredit si una dintre cele mai mari institutii bancare din Romania, listeaza la Bursa ...
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 anunţă pe SEAP licitaţie pentru construirea unui spital de 33.000 mp pe Bulevardul Timişoara.
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud şi-a anunţat marţi intenţia de a-l destitui în parlament pe prim-ministrul ...