SUA: ritmul de creştere al economiei a fost mai solid decât s-a estimat iniţial, în T3

Ritmul de creştere al economiei americane în trimestrul trei din 2015 a fost mai solid decât s-a estimat iniţial, date care ar putea încuraja Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze dobânda de referinţă în decembrie, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 24 nov. 2015, 14:11
SUA: ritmul de creştere al economiei a fost mai solid decât s-a estimat iniţial, în T3

Conform estimării publicate marţi de Departamentul american al Comerţului, Produsul Intern Brut al SUA a înregistrat, în perioada iulie – septembrie 2015, o creştere anuală de 2,1%, faţă de un avans de 1,5% estimat luna trecută. Reducerea stocurilor nu a fost aşa agresivă cum s-a estimat iar economiştii se aşteaptă la o expansiune solidă în ultimul trimestru al anului, deoarece fundamentele rămân solide.

Analiştii se aşteptau la un avans de 2,1% al economiei americane în trimestrul trei din 2015, după o expansiune de 3,9% în precedentele trei luni.

Economia americană a fost susţinută de cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) care au crescut cu 3% în trimestrul al treilea, faţă de un avans de 3,2% estimat anterior. Exporturile au înregistrat un avans de 0,9%, fiind afectate de aprecierea dolarului şi reducerea cererii pe plan internaţional.

Pe ansamblul anului trecut, prima economie mondială a înregistrat o expansiune de 2,4%, faţă de 2,2% în 2013.

Din decembrie 2008, Comitetul de politică monetară al Fed menţine dobânda de referinţă între 0% şi 0,25%. ‘Dacă economia evoluează aşa cum ne aşteptăm, condiţiile economice vor face adecvată la un moment dat anul acesta o majorare a ratei dobânzii, proces care va însemna normalizarea politicii monetare’, a afirmat recent preşedintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA în Siria și-a avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în zilele următoare, în timpul Eid al-Fitr, sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului,......
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Sâmbătă, 29 martie 2025, Luna va acoperi o parte din discul solar în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor din Ucraina
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri încetarea suferințelor îngrozitoare cauzate ...
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Statele Unite vor Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald ...