SUA: Rusia trebuie să ia „măsuri concrete” pentru aplicarea acordului de la Geneva

Economica.net
22 04. 2014
kerry_lavrov_21_73074100

Într-o convorbire telefonică cu omologul său rus Serghei Lavrov, Kerry ‘a cerut Rusiei’ să ia măsuri concrete pentru a ajuta la punerea în aplicare a acordului de la Geneva, chemându-i public pe separatişti ‘să evacueze’ clădirile ocupate ilegal, a declarat Jennifer Psaki, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citată de AFP.

De asemenea, el a cerut omologului său rus să desemneze un diplomat da rang înalt pentru a lucra cu misiunea de observare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa / OSCE/, pentru a arăta ‘absolut clar că Rusia susţine acordul /de la Geneva/ şi doreşte dezescaladarea’, a relatat purtătorul de cuvânt.

Mai devreme în timpul zilei, ministrul rus de externe a acuzat autorităţile ucrainene că încalcă ‘grosolan’ acordul de la Geneva, care prevede în special dezarmarea grupurilor armate ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşe ucrainene.

Aceste declaraţii sunt ‘contrare faptelor’, i-a declarat ministrul american lui Serghei Lavrov, potrivit dnei Psaki.

‘Guvernul ucrainean pune în aplicare o lege cuprinzătoare de amnistie pentru separatiştii care abandonează armele şi clădirile’ ocupate ilegal, a considerat ea, adăugând că Kievul a trimis reprezentanţi pe lângă misiunea OSCE şi a declarat un armistiţiu de Paşte în operaţiunile sale ‘antiteroriste’.

John Kerry ‘a cerut ca Rusia să demonstreze acum acelaşi nivel de angajament’ pentru punerea în aplicare a acordului de la Geneva, ‘atât în discursul ei cât şi în acţiuni’, a mai declarat Jennifer Psaki.

Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de ingerinţă şi lipsă de voinţă în aplicarea acordului de la Geneva, din momentul semnării sale joi.

Lavrov: Washingtonul trebuie să convingă Kievul să respecte angajamentele luate la Geneva
     
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a făcut apel luni la Statele Unite să convingă autorităţile ucrainene să-şi respecte angajamentele luate la Geneva pentru a pune capăt escaladării în criza ce traversează ţara, informează AFP.

Într-o convorbire telefonică cu omologul său american John Kerry, Lavrov ‘a cerut secretarului de stat să acţioneze asupra Kievului astfel încât capetele înfierbântate să nu provoace un conflict sângeros şi să-i încurajeze pe liderii ucraineni să-şi îndeplinească strict obligaţiile’, a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.

De asemenea, Lavrov ‘a subliniat incapacitatea şi lipsa de voinţă a autorităţilor de la Kiev pentru a pune capăt actelor violente comise de Pravî Sektor’, un grup naţionalist paramilitar ucrainean.

Această conversaţie telefonică a avut loc la câteva ore după sosirea la Kiev a vicepreşedintelui american Joe Biden, care urmează să se întâlnească marţi cu preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov şi cu primul ministru Arseni Iaţeniuk.

Lavrov a avut de asemenea luni o convorbire telefonică cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, în care el a repetat ‘nevoia de punere în aplicare strictă şi completă de către autorităţile actuale de la Kiev a dispoziţiilor Declaraţiei de la Geneva, inclusiv renunţarea la violenţă’.

Fostul preşedinte Ianukovici cere evitarea unei „băi de sânge”
     
Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici a cerut luni noilor autorităţi de la Kiev
să retragă imediat toate forţele armate din regiunile din estul Ucrainei pentru a evita ‘o baie de sânge’, potrivit unui mesaj citat luni de agenţia rusă de presă RIA Novosti, relatează AFP.

‘Dată fiind brusca agravare a situaţiei în estul Ucrainei, cer ca toate forţele armate ucrainene să se retragă la bazele lor şi să fie lansat imediat un dialog de pace cu liderii aleşi de populaţia din regiunile din est’, a afirmat Ianukovici.

‘Vă aflaţi la doi paşi de o baie de sânge. Opriţi-vă! Nu depăşiţi limitele! Nu executaţi ordine criminale!’, a cerut el, adresându-se ‘militarilor şi membrilor forţelor speciale’.

Viktor Ianukovici a fugit în februarie din Ucraina, unde forţele pro-europene au preluat puterea, şi s-a refugiat în Rusia.

SUA ameninţă Rusia cu sancţiuni

Statele Unite ar putea impune sancţiuni împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin asupra crizei din Ucraina, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, deşi ea a sugerat că o astfel de măsură nu ar fi luată în curând, notează agenţia Reuters.

Întrebată de postul de radio rus Eho Moskvî într-un interviu pe Twitter dacă Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a-l lovi pe Putin personal cu sancţiuni, Psaki a răspuns: ‘Da. Impt /important/ stabilirea consecinţelor. SUA pot sancţiona persoane, companii şi sectoare. Scopul nu sancţiunile. Scopul dezescaladarea’.

Ea a adăugat apoi: ‘Mulţi oficiali în cauză. O mulţime pot fi sancţionaţi înainte de a discuta /despre/ preşedintele #Putin’.
 
Statele Unite au impus interdicţii de viză şi îngheţarea bunurilor mai multor oficiali şi parlamentari ruşi consideraţi implicaţi în anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea de la Ucraina luna trecută şi au vizat oameni de afaceri ce au legături cu Putin.

Ele au avertizat cu noi sancţiuni, inclusiv măsuri ce afectează sectoare economice întregi, dacă Rusia nu respectă un acord la care au ajuns săptămâna trecută Statele Unite, Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană în încercarea de a dezescalada criza.

Întrebată despre declaraţiile lui Putin că Rusia nu se amestecă în estul Ucrainei, unde separatiştii proruşi au ocupat clădiri şi ignoră cererile acordului de a le preda, Psaki a postat un tweet: ‘Retorica Putin nu se potriveşte cu faptele de pe teren’.