SUA schimbă metodologia de calcul a PIB

SUA vor schimba metodologia de calcul a PIB în această săptămână, pentru a include componente precum cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare, care vor fi clasificate ca investiţii, iar modificarea va majora valoarea PIB cu circa 3%, echivalentul economiei Belgiei.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 12:15
SUA schimbă metodologia de calcul a PIB

„Istoria economică a SUA va fi rescrisă în această săptămână, întrucât cele mai ample schimbări de metodologie din ultimii ani vor adăuga la PIB-ul celei mai mari economii a lumii echivalentul unei ţări precum Belgia”, scrie cotidianul american Financial Times.

Produsul Intern Brut al SUA s-a situat la 15.685 miliarde de dolari anul trecut, iar cel al Belgiei la 484 miliarde de dolari.

Schimbările vor fi anunţate miercuri de Biroul de Analiză Economică, iar cele mai importante sunt includerea pentru prima dată în calculul PIB ca investiţii a cheltuielilor pentru cercetare – dezvoltare şi a drepturilor de autor, precum şi reflectarea pensiilor în deficite. Împreună, modificările ar trebui să conducă la o revizuire în creştere a PIB cu 3%.

În prezent, de exemplu, cheltuielile de cercetare şi dezvoltare sunt tratate în PIB drept costuri ale afacerii. Astfel, produsul final este inclus în PIB, dar cercetarea derulată pentru a crea produsul nu este luată în calcul.

Modul în care este calculat PIB este reanalizat odată la cinci ani în SUA, pentru a reflecta mai precis situaţia economică.

„Operăm aceste schimbări majore şi pentru datele din trecut, ceea ce pentru noi înseamnă până în 1929, astfel că într-un fel rescriem istoria economică”, declara, în aprilie, Brent Moulton, responsabil de datele privind economia naţională la Biroul Economic de Statistică al SUA.

Revizuirile vor reduce cu jumătate de punct procentual ponderea cheltuielilor guvernamentale în PIB, precum şi îndatorarea autorităţilor federale cu 2 puncte procentuale, la 73% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...