SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate

Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat duminică pentru Wall Street Journal că va da prioritate punerii în aplicare a promisiunilor din campanie privind reducerea taxelor, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 25 nov. 2024, 12:22
SUA - Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate

Bessent a precizat că printre măsurile sale se vor număra reînnoirea unora dintre reducerile de taxe adoptate de Trump în 2017, şi care urmează să expire în 2025, precum şi eliminarea taxelor pentru bacşişuri, beneficii sociale şi orele suplimentare. De asemenea, Bessent a declarat pentru Wall Street Journal că se va concentra şi pe introducerea tarifelor vamale suplimentare, reducerea cheltuielilor şi menţinerea statutului dolarului de valută de rezervă a lumii, scrie Agerpres.

Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor al unui control politic asupra Rezervei Federale (Fed), în funcţia de secretar al Trezoreriei. Scott Bessent, de multă vreme apropiat familiei Trump, va juca un rol esenţial în implementarea programului economic al preşedintelui ales al Statelor Unite dar şi în controlul datoriei publice. Absolvent al Universităţii Yale, el şi-a început cariera în 1991 în cadrul companiei de investiţii a miliardarului George Soros (SFM), de unde a plecat pentru prima dată în 2000 pentru a-şi lansa propriul fond de investiţii.

În postul de secretar al Trezoreriei, Bessent va fi practic cel mai important oficial american în domeniul economic, responsabil pentru menţinerea celei mai mari economii a lumii, de la colectarea taxelor şi plata facturilor SUA şi până la gestionarea pieţei de obligaţiuni guvernamentale americane, care este evaluată la 28.600 de miliarde de dolari, şi supervizarea reglementării sectorului financiar.

Totodată, Trezoreria se ocupă de politica Washingtonului în materie de sancţiuni financiare, are influenţă asupra Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi altor instituţii financiare internaţionale la care SUA sunt acţionar şi se asigură că investiţiile străine în SUA nu prejudiciază interesele de securitate naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunță că SUA și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Zelenski anunță că SUA și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Statele Unite şi-au reluat livrările de armament către Ucraina, transmite Reuters, relatează Agerpres....
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse
Sub direcţia lui Kash Patel, agenţii FBI nu mai jură credinţă Americii, ci doar directorului lor. Recurgerea la teste ...
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm ...
Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri că salarizarea personalului medical este nevoie să fie legată de activitatea ...
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare ...