SUA se propun ca mediator între Armenia şi Azerbaidjan

26 07. 2022
nagorno

În cursul unor discuţii telefonice cu preşedintele azer Ilham Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian, Blinken a subliniat că cele două ţări au „o oportunitate istorică de a ajunge la pace în regiune”, conform unui comunicat al Departamentului de Stat.

Secretarul de stat american „a oferit asistenţa SUA pentru a facilita conexiunea sistemelor de transport şi de comunicaţii” ale celor două ţări, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Aliev şi Paşinian s-au întâlnit în mai în cadrul unei medieri a Uniunii Europene. Miniştrii lor de externe au avut apoi, la mijlocul lui iulie, la Tbilisi, în Georgia, primele negocieri directe după război.

După un prim război care a făcut peste 30.000 de morţi la începutul anilor 1990, Armenia şi Azerbaidjanul s-au confruntat în toamna lui 2020 pentru controlul în Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă care, susţinută de Erevan, s-a desprins de Azerbaidjan.

Peste 6.500 de persoane au murit în acest nou război. În cadrul unui armistiţiu negociat de Moscova, Armenia a cedat părţi întregi din teritorii pe care le controla.

Rusia, tot mai izolată pe scena internaţională din cauza invaziei sale din Ucraina, consideră Caucazul ca fiind sub sfera sa de influenţă.

Ned Price a precizat că SUA sunt pregătite să discute cu „parteneri care le împărtăşesc valorile” pentru a favoriza pacea între Armenia şi Azerbaidjan.