SUA: Senatorul republican Marco Rubio şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale
‘A venit timpul ca generaţia noastră să deschidă calea spre un nou secol american’, a declarat Marco Rubio, de origine cubaneză, în simbolicul Freedom Tower, prin care au trecut mii de exilaţi cubanezi în anii 1960 (funcţionând ca Centru de asistenţă pentru refugiaţii cubanezi între 1962 şi 1974 n.r.).
‘Ştiu că ar părea puţin probabilă candidatura mea pentru unii care trăiesc în afara ţării’, a declarat Marco Rubio, 43 de ani. ‘Dar eu trăiesc într-o ţară excepţională unde chiar fiul unui barman şi al unei menajere poate avea aceleaşi visuri şi acelaşi viitor ca cei care aparţin puterii având privilegii’.
Republicanul este născut din părinţi cubanezi imigraţi în Statele Unite la sfârşitul anilor 1950. El a fost ales în Senat în 2010, învingând un republican important în alegerile primare de atunci, scrie Agerpres.
El îi consideră demodaţi pe viitorii săi adversari, mai ales democrata Hillary Clinton, 67 de ani, a cărei revenire a denunţat-o, dar fără să o numească.
‘Ieri, un lider de ieri şi-a început campania pentru preşedinţie şi ne-a promis că ne aduce înapoi în ziua de ieri’, a spus el. ‘Ieri, s-a terminat’. Democrata şi-a anunţat candidatura duminică la Casa Albă.
La distanţă în sondaje în perspectiva alegerilor primare, Marco Rubio se alătură în cursă colegilor săi Ted Cruz şi Rand Paul, care şi-au declarat candidatura în ultimele săptămâni. Ca şi aceştia, el este doar la primul său mandat în Senat.
Alegerile primare debutează la începutul anului viitor, prezidenţialele fiind fixate în noiembrie 2016.