SUA: Senatul american aprobă un proiect de lege „istoric” pentru a contracara ameninţarea economică a Chinei

Senatul american a adoptat marţi un proiect de lege ce prevede investiţii ambiţioase în ştiinţă şi tehnologie, prezentat ca un document "istoric" pentru a contracara ameninţarea economică a Chinei şi modelul său "autoritar", informează AFP.
AGERPRES - mie, 09 iun. 2021, 09:02
SUA: Senatul american aprobă un proiect de lege

Acest plan alocă cercetării şi dezvoltării peste 170 de miliarde de dolari urmărind în special să încurajeze companiile să producă semiconductori în Statele Unite, care astăzi sunt fabricaţi în principal pe continentul asiatic, scrie Agerpres.

O penurie globală afectează multe sectoare cheie, de la automobile la comunicaţii, ilustrând miza strategică a acestei producţii.

Textul a fost aprobat cu 68 de voturi pentru şi 32 împotrivă în Senat şi urmează să fie adoptat definitiv, la o dată care nu a fost încă stabilită, de către Camera Reprezentanţilor, după care va fi promulgat de preşedintele Joe Biden.

China, aflată în război economic cu SUA din perioada administraţiei Trump, este unul din puţinele dosare în care preşedintele democrat continuă politica predecesorului său republican şi se bucură de consens în Congres.

„Dacă nu facem nimic, zilele noastre ca superputere dominantă s-ar putea termina”, a avertizat înainte de vot liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.

„De aceea, acest text va rămâne în amintire ca unul dintre cele mai mari succese din istoria recentă, obţinută de democraţi şi republicani în Senatul SUA”.

„Cine câştigă cursa pentru tehnologiile viitoare” – precum inteligenţa artificială şi calculul cuantic – „va fi liderul economic mondial”. Şi această naţiune „va modela lumea după propria sa imagine”, a continuat el, transmiţând apoi un avertisment preşedintelui chinez Xi Jinping.

„Vrem ca această imagine să fie democratică? Sau vrem o imagine autoritară, precum cea pe care preşedintele Xi ar dori să o impună lumii?

Liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a deplâns faptul că planul a lăsat deoparte anumite măsuri, dar în cele din urmă a votat în favoarea sa.

„De la lanţurile de aprovizionare critice la proprietatea intelectuală trecând prin contraspionaj, abordează subiecte cheie care vor ajuta la definirea fundamentelor noastre strategice pentru deceniile viitoare”, a spus el.

Beijingul este acuzat în mod regulat de Washington de spionaj industrial şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Planul prevede 52 de miliarde de dolari, pe o perioadă de cinci ani, destinaţi încurajării fabricării de cipuri şi semiconductori în SUA.

În prezentarea acestuia, senatorii americani au subliniat că Partidul Comunist Chinez investeşte „considerabil, peste 150 de miliarde”, în aceste tehnologii.

Planul american alocă, de asemenea, 120 de miliarde de dolari unei agenţii guvernamentale, National Science Foundation, pentru a încuraja cercetarea în diferite domenii considerate cheie, cum ar fi inteligenţa artificială.

El include, totodată, un pachet de 1.5 miliarde de dolari destinat dezvoltării 5G, unul din principalele surse de tensiune dintre China şi SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...