SUA şi China au semnat acorduri comerciale în valoare de peste 250 de miliarde de dolari

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au semnat joi la Beijing o serie de acorduri comerciale, în valoare totală de 253,4 miliarde de dolari, spre satisfacţia liderului american care vrea să reechilibreze schimburile comerciale între cele două mari economii ale lumii, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - joi, 09 nov. 2017, 07:43
SUA şi China au semnat acorduri comerciale în valoare de peste 250 de miliarde de dolari

Mai multe acorduri, în diferite sectoare precum energie, automobile, aeronautică, industria agroalimentară şi electronică, au fost semnate cu prilejul unei întâlniri între cei doi preşedinţi la Beijing. O serie de mari companii americane precum Caterpillar, General Electric, Honeywell sau Qualcomm figurează printre beneficiari. Însă unele din aceste acorduri sunt doar protocoale de acord neangajante, astfel că valoarea totală a acordurilor ar putea să varieze.

‘Aceasta este cu adevărat un miracol’, a declarat ministrul chinez al Comerţului, Zhong Shan.

Printre firmele care au anunţat acorduri comerciale joi se numără producătorul american de chipuri Qualcomm care a semnat contracte în valoare de 12 miliarde de dolari cu trei producători chinezi de telefoane, Xiaomi, OPPO şi Vivo. Grupul american realizează deja mai mult de jumătate din venituri pe piaţa din China. Producătorul de avioane Boeing a semnat şi el acorduri comerciale în valoare de 37 de miliarde de dolari, dar nu a oferit detalii cu privire la aceste acorduri. De asemenea, trei entităţi de stat din China au semnat un acord pentru a investi până la 43 de miliarde de dolari pentru a putea exploata zăcăminte de gaz natural lichefiat în Alaska.

Toate aceste acorduri în valoare de peste 250 de miliarde de dolari sunt o dovadă că Trump vrea să reducă deficitul comercial înregistrat de SUA pe relaţia cu China, deficit pe care săptămâna trecută liderul de la Casa Albă îl aprecia ca fiind unul ‘oribil’.

Joi însă, Donald Trump a dat asigurări că nu va mai reproşa Beijingului deficitul comercial pe care SUA îl înregistrează pe relaţia cu China. ‘Nu reproşez acest lucru Chinei. Cine poate reproşa unei ţări că profită de o altă ţară în beneficiul cetăţenilor săi? În schimb, reproşez acest lucru precedentelor administraţii americane care a permis ca acest deficit comercial incontrolabil să se formeze şi să crească’, a spus Donald Trump, după un summit cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Potrivit cifrelor oficiale publicate de autorităţile de la Beijing, în primele zece luni ale acestui an, China a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 223,6 miliarde de dolari pe relaţia cu SUA, în creştere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...