SUA şi Filipine au început cele mai importante manevre militare comune din ultimii peste 30 de ani

SUA şi Filipine au demarat marţi cele mai importante exerciţii militare comune din ultimii peste 30 de ani, desfăşurate anual în această ţară din Asia de Sud-Est, într-un moment în care cei doi vechi aliaţi încearcă să contracareze influenţa crescândă a Chinei în regiune, informează EFE, AFP şi dpa.
AGERPRES - mar, 11 apr. 2023, 09:14
SUA şi Filipine au început cele mai importante manevre militare comune din ultimii peste 30 de ani

Circa 18.000 de soldaţi vor lua parte la exerciţii, care în acest an se desfăşoară în perioada 11-28 aprilie şi vor include pentru prima dată tiruri cu muniţie reală în Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul o revendică aproape în totalitate.

Unul dintre exerciţii prevede aterizarea de elicoptere militare pe o insulă filipineză în largul extremităţii de nord a insulei principale Luzon, la circa 300 de km de Taiwan.

Lansarea manevrelor anuale Balikatan, cuvânt ce semnifică „umăr la umăr” în filipineză, survine după o operaţiune militară de trei zile încheiată luni de Beijing, care a simulat lovituri ţintite şi o încercuire a insulei autonome şi democrate Taiwan, pe care China o consideră parte a teritoriului său, notează AFP.

Pentru prima dată, aceste exerciţii anuale au loc sub mandatul preşedintelui filipinez Ferdinand Marcos Jr, care caută să îmbunătăţească relaţiile cu Washingtonul, deteriorate de predecesorul său Rodrigo Duterte.

„Prin acest exerciţiu, forţele filipineze şi americane îşi vor întări interoperabilitatea, ne vom creşte competenţele şi ne vor completa capacităţile graţie colaborării, ceea ce ne va permite să fim pregătiţi să facem faţă împreună provocărilor lumii”, a subliniat generalul primei unităţi aeriene a puşcaşilor marini americani, Eric Austin, în timpul ceremoniei de deschidere care s-a desfăşurat marţi, la Manila.

Manevrele vor contribui la a ne asigura că forţele armate ale celor două ţări ”sunt pregătite să răspundă prompt şi eficient oricărei situaţii, crize sau urgenţe, în orice circumstanţă”, a declarat la rândul său generalul filipinez Andres Centino, la ceremonia de deschidere.

Miniştrii filipinezi ai apărării şi afacerilor externe urmează să aibă întrevederi cu omologii lor americani la Washington.

Circa 12.200 de soldaţi americani, 5.400 de soldaţi filipinezi şi puţin peste 100 de soldaţi australieni au fost mobilizaţi pentru a participa la exerciţii, de două ori mai mulţi ca anul trecut. Exerciţiile vor dura două săptămâni.

Americanii vor utiliza în cadrul acestor exerciţii inclusiv rachetele lor Patriot, considerate unul dintre cele mai bune sisteme de apărare aeriană din lume.

Exerciţiile vor permite ameliorarea „tacticilor, tehnicilor şi procedurilor” ce visează o serie largă de operaţiuni militare, a declarat colonelul Medel Aguilar, purtătorul de cuvânt al armatei filipineze.

La începutul lui aprilie, filipinezii au pus la dispoziţia SUA patru noi baze militare, dintre care o bază navală nu departe de Taiwan, atrăgând furia Beijingului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...