SUA şi Japonia organizează manevre militare comune, pe fondul tensiunilor cu China

Statele Unite şi Japonia au iniţiat manevre militare comune, pe fondul tensiunilor cu China referitoare la suveranitatea asupra insulelor disputate din Marea Chinei de Est.
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 21:24
SUA şi Japonia organizează manevre militare comune, pe fondul tensiunilor cu China

Aproximativ 47.000 de militari vor participa la exerciţiul militar bianual „Sabie Ascuţită”, care se va derula până pe 16 noiembrie. Manevrele vor avea loc în largul insulei nipone Okinawa, la nord de arhipelagul Senkaku, disputat de Japonia şi China, relatează BBC News online.

Japonia deţine controlul asupra insulelor, care sunt revendicate şi de Taiwan.

Statele Unite au oferit doar puţine detalii despre manevrele militare, precizând că au scopul „îmbunătăţirii interoperabilităţii necesare pentru apărarea Japoniei şi pentru a răspunde unei crizei în regiunea Asia-Pacific”.

Planul iniţial prevedea simularea unei invazii asupra unei insule situată la sud de Japonia, dar ideea a fost abandonată pentru că era prea provocatoare pentru China.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul Cicom depășește Top Gel, dar afacerea controlată de Petre Popa are cel mai mare profit
Producătorul Cicom depășește Top Gel, dar afacerea controlată de Petre Popa are cel mai mare profit
Producătorul de înghețată Cicom, controlat de familia Coman, a depășit în 2024 producătorul de înghețată Top Gel în clasamentul care ordonează companiile în funcție de cifra de......
Schrack Technik, o veche companie austriacă, a finalizat o investiție de 15 milioane de euro în România
Schrack Technik, o veche companie austriacă, a finalizat o investiție de 15 milioane de euro în România
Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, jucător de pe piața de echipamente electrice ...
10 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat într-o şcoală din Austria
10 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat într-o şcoală din Austria
Cel puţin zece persoane au fost ucise după ce un fost un elev al unei şcoli din oraşul austriac Graz a deschis focul ...
APIA așteaptă până pe 13 iunie cererile de plată ale fermierilor pentru Campania 2025
APIA așteaptă până pe 13 iunie cererile de plată ale fermierilor pentru Campania 2025
Fermierii pot depune cereri de plată pentru Campania 2025 până la data de 13 iunie, anul curent, informează Agenția ...