SUA şi Polonia intenţionează să-şi extindă activităţile de la o bază aeriană poloneză
Oficialul a comentat astfel o relatare a postul de radio ZET din Polonia, care îl cita pe ambasadorul SUA în Polonia spunând că Armata americană pregăteşte exerciţii comune cu Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, România, Bulgaria şi ţările baltice, la baza aeriană Lask din Polonia.
Oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a spus că postul de radio a răstălmăcit afirmaţiile ambasadorului.
‘Pentru a rezuma, el a spus că Polonia şi SUA discută despre posibilitatea extinderii activităţilor aviatice la Lask, pentru a include, potenţial, şi alţi parteneri din NATO, iar apoi a menţionat respectivele state’, a afirmat oficialul.
Baza aeriană Lask este localizată în centrul Poloniei. Armata SUA are o prezenţă permanentă redusă la această bază, care este folosită în această lună ca bază pentru exerciţii de război americano-poloneze.