SUA şi Rusia au convenit asupra unor principii fundamentale privind Siria

SUA şi Rusia au convenit asupra 'unor principii fundamentale' referitoare la Siria, a declarat marţi secretarul de stat al SUA, John Kerry, adăugând că intenţionează să se întâlnească din nou miercuri cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, relatează Reuters.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 13:08
SUA şi Rusia au convenit asupra unor principii fundamentale privind Siria

‘A existat un acord că Siria trebuie să fie o ţară unită, seculară, că gruparea Statul Islamic (SI) trebuie să fie combătută şi că trebuie să existe o tranziţie care să fie gestionată’, a declarat Kerry într-un interviu pentru MSNBC, adăugând că rămân divergenţe în privinţa rezultatului pe care ar trebui să-l aibă această perioadă de tranziţie.

Într-un interviu acordat la New York, în timpul Adunării Generale a ONU, Kerry a afirmat că atât preşedintele american Barack Obama, cât şi omologul său rus Vladimir Putin ‘caută o cale de a progresa’ în Siria.

Kerry a descris întâlnirea dintre Obama şi Putin de luni, care a avut ca temă criza din Siria, drept ‘foarte constructivă, foarte politicoasă şi (…) foarte sinceră ‘.

‘Toată lumea înţelege că miza este viitorul Siriei şi lumea caută rapid o cale de soluţionare’, a mai spus şeful diplomaţiei americane.

Întrebat dacă există o oportunitate de a folosi influenţa Rusiei şi a Iranului în Siria pentru a opri folosirea de către Bashar al-Assad a bombelor-butoi asupra sirienilor, John Kerry a răspuns afirmativ. El a precizat că a ridicat problema în întrevederile cu reprezentanţii Rusiei şi Iranului.

‘Ambele sunt în poziţia, poate în schimbul a ceva ce trebuie să facem noi, de a-l putea opri pe Assad să lanseze bombe-butoi’, a spus Kerry la MSNBC.

Luni, preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au convenit, într-o întâlnire care a avut loc pe marginea Adunării Generale a ONU de la New York, ca reprezentanţii forţelor lor armate să poarte discuţii pentru a evita potenţiale conflicte legate de operaţiuni în Siria.

Cei doi lideri au convenit de asemenea să exploreze opţiuni pentru o soluţie politică în Siria, dar nu au fost de acord cu privire la viitorul rol al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Te-ar mai putea interesa și
Suedia relaxează puțin monopolul statului asupra vânzărilor de băuturi alcoolice, vechi de peste un secol
Suedia relaxează puțin monopolul statului asupra vânzărilor de băuturi alcoolice, vechi de peste un secol
Dacă Anna Anerfalt va obţine autorizaţia de a vinde gin, whiskey şi şnaps celor care vizitează distileria sa de familie din apropiere de Norrtalje (Suedia), primul lucru pe care va trebui să......
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea investițiilor a depășit 2,6 milioane de lei
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea ...
Două centre de zi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, localizate în Piteşti şi Mioveni (judeţul Argeş), ...
Magazinele Lidl care afișează prețurile și în euro FOTO
Magazinele Lidl care afișează prețurile și în euro FOTO
Lidl Bulgaria introduce deja în magazinele sale prețurile în euro, pe lângă cele în leva, în condițiile în care ...
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul încearcă să liniștească Grecia cu privire la statutul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai
Egiptul a estimat vineri că o decizie judecătorească privind Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai nu ameninţă acest ...