SUA: Şomajul a scăzut în luna octombrie la 5,8%
Departamentul din SUA al Muncii a informat, vineri, că angajatorii americani au creat luna trecută un număr de 214.000 de noi locuri de muncă, 209.000 de locuri de muncă în sectorul privat şi 5.000 de noi locuri de muncă în sectorul public. De asemenea, rata şomajului a scăzut până la 5,8% de la 5,9% în luna septembrie. În prezent, rata şomajului în SUA este la cel mai redus nivel de după luna iulie 2008. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca economia americană să creeze 231.000 de locuri de muncă luna trecută, iar rata şomajului să rămână nemodificată.
De asemenea, au fost revizuite în sus datele privind locurile de muncă create în lunile august şi septembrie, care au fost cu 31.000 peste cifrele anunţate iniţial. Departamentul american al Muncii a precizat că 203.000 de noi locuri de muncă au fost create în luna august, faţă de 180.000 cât s-a anunţat iniţial, în timp ce datele pentru luna septembrie au fost revizuite în sus la 256.000, în loc de 248.000, cât s-a anunţat iniţial.
‘Aceste date arată că SUA pot susţine o creştere solidă chiar dacă există îngrijorări cu privire la încetinirea ritmului de creştere în China şi zona euro’, a declarat Jeff Greenberg, economist şef la JP Morgan Private Bank.
Luna octombrie a fost a noua lună consecutivă în care economia americană a creat mai mult de 200.000 de locuri de muncă într-o singură lună, un nivel considerat suficient pentru a permite economiei să continue să crească, chiar dacă în trimestrul al treilea prima economie mondială a înregistrat un avans de 3,5%.
Banca centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) a apreciat luna trecută că situaţia de pe piaţa muncii s-a îmbunătăţit suficient de mult pentru a-i permite să pună capăt programului de achiziţie de active, care a fost destinat să reducă dobânzile şi să stimuleze creşterea economică.