SUA sunt în favoarea unor acţiuni ferme ale ONU împotriva regimului Sirian

Statele Unite au declarat miercuri că sunt pregătite să susţină o acţiune constringentă a ONU împotriva regimului sirian, în cadrul Capitolului VII din Carta Naţiunilor Unite, aşa cum cere Liga Arabă, relatează AFP.
Economica.net - joi, 07 iun. 2012, 04:10
SUA sunt în favoarea unor acţiuni ferme ale ONU împotriva regimului Sirian

„Sperăm ca toate ţările responsabile să adere în curând la acţiuni corecte împotriva regimului sirian, în special, dacă va fi necesar, la acţiuni ale Consiliului de Securitate al ONU în cadrul capitolului VII, aşa cum cere Liga Arabă”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, în timpul unui discurs de la Washington.

„În absenţa unor semne serioase de conciliere din partea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ne îndreptăm în această direcţie”, a adăugat Geithner, care a ţinut un discurs cu ocazia unei reuniuni internaţionale a Prietenilor Poporului Sirian.

În termenii Capitolului VII din Carta ONU, „Consiliul de Securitate poate decide măsurile ce nu implică folosirea forţei armate care trebuiesc luate pentru a pune în efect deciziile sale, şi poate inviita ţările membre al Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri”.”Acestea pot însemna întreruperea completă sau parţială a relaţiilor economice şi legăturilor feroviare, maritime, aeriene, postale, telegrafice, radioelectrice, precum şi alte mijloace de comunicare, dar şi întreruperea relaţiilor diplomatice”.

Liga Arabă a cerut sâmbătă să se recurgă la Capitolul VII pentru a se realiza o ruptură diplomatică şi a impune sancţiuni Siriei, acolo unde planul de pace al lui Kofi Annan, mandatat de către Ligă şi Naţiunile Unite, eşuează de câteva săptămâni.

Capitolul VII prevede şi posibilitatea de a se recurge la forţă în cazul în care pacea este ameninţată, dar Liga Arabă a susţinut că „nu a cerut nici o acţiune militară”, considerând că acest lucru „va trebui să fie hotărât de Consiliului de Securitate”.

Confruntându-se cu represiunea autorităţilor de la Damasc împotriva mişcării de revoltă populară din Siria, Statele Unite au pregătit o serie de sancţiuni prin care se interzice oamenilor de afaceri americani să facă comerţ cu statul sirian sau cu anumiţi lideri din această ţară, să cumpere petrol sirian, precum şi interzicerea participării în sistemul financiar american a mai multor mari bănci siriene.

„Grupul a făcut apel către toate statele să ia măsuri pentru a armoniza” cu sancţiunile, „impunând cel puţin o îngheţare a averilor înalţilor oficiali sirieni” şi restrângând tranzacţiile cu Banca Centrală Siriană şi Banca Comercială Siriană.

Susan Rice, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat pe 31 mai că poate ar trebui acţiuni din partea comunităţii internaţionale împotriva Siriei, fără implicarea Consiliului de Securitate. Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a susţinut însă că toate operaţiunile militare în Siria vor trebui să aibă acceptul ONU.

Beijing şi Moscova, ţări care dispun de dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate, au blocat până în prezent toate rezoluţiile care condamnau Damascul.

Cu ocazia unei vizite a preşedintelui rus, Vladimir Putin, la Beijing, Rusia şi China au reafirmat că sunt „împotriva unor tentative care au ca scop rezolvarea crizei din Siria, sau schimbarea regimului, cu ajutorul unei intervenţii militare străine”.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...