SUA sunt îngrijorate de ţările care „orchestrează” achiziţii de companii americane
Concluziile raportului Comisiei pentru Investiţii Străine în SUA (Cfius) reprezintă un semn al îngrijorării tot mai mari din administraţia Obama referitor la motivele din spatele acestor achiziţii.
Dovezi ale unui astfel de „comportament suspect” ar putea include modele ale unor tentative sau achiziţii, precum şi „stimulente strict direcţionate ale unor guverne străine”, precum granturi, împrumuturi sau scutiri de taxe companiilor care cumpără active americane.
Trezoreria SUA, care coordonează Cfius, nu a furnizat detalii despre ţările suspectate de coordonare cu companii în privinţa achiziţiilor. Un raport secret transmis Congresului oferă informaţii în susţinerea acestor concluzii, potrivit Trezoreriei.
„Spun: «Ştim că faceţi asta şi suntem atenţi la voi». Să ştiţi că unele (achiziţii, n.r.) nu vor fi aprobate”, a declarat Jamie Garelick, fost adjunct al procurorului general în timpul administraţiei Clinton.
Raportul Cfius, acoperind tranzacţii din 2011, vine în contextul unei activităţi intense la agenţie, responsabilă de supravegherea trazacţiilor importante în care sunt implicaţi străini.
Administraţia Obama a blocat în octombrie, pentru prima dată în peste două decenii, planurile de achiziţii ale unei companii chineze, stârnind acuzaţii de discriminare politică. Comisia nu a decis, încă, asupra planurilor de achiziţie de către compania petrolieră chineză Cnooc a producătorului canadian de petrol Nexen, care are de asemenea ative în SUA. O decizie era aşteptată în noiembrie.
Potrivit raportului, ţările de origine ale celor mai multe companii implicate în tranzacţii cu tehnologie critică au fost în 2011 Marea Britanie, cu 30 astfel de tranzacţii, urmată de Franţa, Japonia, Canada, Olanda, Germania şi Israel, fiecare cu cte 5 tranzacţii. China ar fi fost legată de 4 astfel de tranzacţii.