SUA sunt ”pregătite pentru orice” scenariu legat de Ucraina – Joe Biden

SUA "continuă să lanseze apeluri la diplomaţie" pentru rezolvarea crizei legată de Ucraina, dar "suntem pregătiţi pentru orice" scenariu, a avertizat luni preşedintele american Joe Biden, citat de AFP.
AGERPRES - mar, 01 feb. 2022, 09:25
SUA sunt ''pregătite pentru orice'' scenariu legat de Ucraina - Joe Biden

El a indicat că SUA au „expus întreaga amploare a ameninţării” ridicate de Rusia în cursul reuniunii de luni a Consiliului de Securitate al ONU.

SUA au pregătit „dispozitive de sancţiuni specifice împotriva membrilor elitei ruse şi a familiilor acestora” dacă vreodată Rusia va atac Ucraina, declarase anterior purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de AFP.

Washingtonul a identificat „indivizi aparţinând sau gravitând în jurul primului cerc al Kremlinului”, a precizat ea, indicând că aceste persoane sunt „în special ţinte vulnerabile” unor sancţiuni din cauza legăturilor lor financiare foarte strânse cu ţări occidentale.

„Acesta nu este decât un element printre altele în voinţa noastră de a lovi Rusia din toate unghiurile” în cazul unui atac împotriva Ucrainei, a adăugat Psaki.

Regatul Unit, una dintre destinaţiile privilegiate ale investiţiilor oligarhilor ruşi, a anunţat de asemenea luni înăsprirea arsenalului său de sancţiuni potenţiale împotriva unor indivizi sau companii din Rusia.

Washingtonul analizează de mai multe zile detaliile sancţiunilor masive pe care americanii promit să le aplice Rusiei în caz de escaladare militară.

SUA au ameninţat deja, de exemplu, să întrerupă accesul băncilor ruse la tranzacţii în dolari şi să interzică vânzarea tehnologiei americane către Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...