SUA susţin că atacul chimic din Siria a provocat moartea a 1.429 de persoane. Gazul, neurotoxic

Atacul chimic din Siria a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, potrivit informaţiilor obţinute de serviciile de informaţii americane, a anunţat vineri secretarul de Stat american John Kerry, citat de AFP.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 18:43
SUA susţin că atacul chimic din Siria a provocat moartea a 1.429 de persoane. Gazul, neurotoxic

Statele Unite au afirmat vineri că sunt „convinse” că regimul sirian este responsabil de atacul cu arme chimice, care a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, în apropiere de Damasc, la 21 august, relatează AFP.

Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane, difuzat de Casa Albă şi care se sprijină pe surse „multiple”, Guvernul lui Bashar al-Assad a recurs la gaz neurotoxic în acest atac, fiind „foarte improbabil” ca acesta să fi fost comis de rebeli.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Juriul competiției europene Car of the Year a selectat cele 35 de modele care se vor lupta pentru titlu. De la modele Audi și BMW până la BYD Dolphin Surf, Dacia Bigster sau Volkswagen T-Roc,......
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP a anunțat începerea construcției unui nou depozit lângă București. ...
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor meteorologice extreme
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor ...
Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, anunță avizări de daune record în primele șase ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost de ...