SUA susţin proiectele de interconectare energetică dintre România şi R.Moldova

SUA susţin proiectele de interconectare energetică a Republicii Moldova cu sistemul energetic european, prin intermediul României, a declarat luni la Chişinău coordonatorul pentru Afaceri Internaţionale în domeniul energiei al Departamentului de Stat al SUA, Carlos Pascual, în urma primei reuniuni a grupului de lucru moldo-american privind securitatea energetică.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 17:04
SUA susţin proiectele de interconectare energetică dintre România şi R.Moldova

Acesta a subliniat că SUA susţin apropierea Republicii Moldova de UE, iar, în acest context, şi interconectarea la sistemul energetic al acesteia prin intermediul României, odată cu intrarea în funcţiune a gazoductului Iaşi-Ungheni şi cu interconectarea liniilor electrice. Totodată, el a precizat că aceste acţiuni nu sunt îndreptate împotriva Rusiei.

‘Prin acest conector (gazoductul Iaşi-Ungheni, n.red), R.Moldova va beneficia nu doar din relaţia cu România, dar şi din interconectările pe care România le are cu alte pieţe. Ideea de bază nu este de a face ceva în detrimentul unor state ca Rusia, ci de a crea concurenţă pentru că doar aşa se va crea un mediu mai bun şi posibilităţi mai bune pentru industria şi oamenii din această ţară’, a declarat Pascual.

Ministrul adjunct al afacerilor externe şi integrării europene de la Chişinău, Iulian Groza, a declarat că autorităţile de la Chişinău speră că SUA vor finanţa proiecte de asigurare a securităţii energetice a Republicii Moldova. ‘Parteneriatul nostru moldo-american şi grupul comun pe care l-am lansat astăzi sperăm noi că ne vor ajuta să oferim soluţii comune, în parteneriat cu UE, pentru a asigura finanţarea proiectelor de interconectare a Republicii Moldova cu UE’, a declarat el.

Grupul comun în domeniul energiei lansat luni la Chişinău face parte din Dialogul Strategic moldo-american semnat acum câteva săptămâni, în timpul vizitei premierului moldovean Iurie Leancă la Washington.

 

Te-ar mai putea interesa și
Familia Banciu are afaceri de 3 miliarde de lei cu farmaciile şi distribuţia grupului Dona în primul an în care cele două au fuzionat într-o singură firmă
Familia Banciu are afaceri de 3 miliarde de lei cu farmaciile şi distribuţia grupului Dona în primul an în care cele ...
Dona. Logistica a avut cifră de afaceri netă de 3 miliarde de lei şi profit net de 60,2 milioane de lei în 2024, arată bilanţurile societăţii, consultate de Economica.net....
20 milioane de euro din Elveția  pentru asistența socială din România
20 milioane de euro din Elveția pentru asistența socială din România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) accesează pentru prima dată fonduri elvețiene ...
Londra nu va ignora amenințarea rusă, dar va pune accent pe amenințările hibride
Londra nu va ignora amenințarea rusă, dar va pune accent pe amenințările hibride
Londra nu poate ignora amenințarea reprezentată de Rusia, a subliniat luni premierul britanic Keir Starmer, înaintea publicării ...
Recul pronunțat al pieței auto din cauza întârzierii Rabla 2025. Scădere cu 32,7% în mai
Recul pronunțat al pieței auto din cauza întârzierii Rabla 2025. Scădere cu 32,7% în mai
Raportul DGCPI cu privire la înmatriculările de autoturisme noi din luna mai arată un recul cu nu mai puțin de 32,7% ...