SUA: Termenul limită pentru creşterea plafonului datoriilor se apropie periculos
Refuzul compromisului şi lipsa negocierilor între democraţii care controlează Casa Albă şi Senatul şi adversarii republicani majoritari în Camera Reprezentanţilor provoacă un pesimism tot mai mare în pieţe, cu nouă zile înainte de termenul limită de 17 octombrie.
În cazul în care plafonul datoriilor, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari, nu va fi majorat înainte de această dată, Statele Unite nu se vor mai putea împrumuta pe pieţele de obligaţiuni şi nici să ramburseze unele datorii.
Preşedintele Obama a avertizat că pierderea încrederii în SUA, creşterea dobânzilor şi posibila reintrare în recesiune şi unda de şoc a unui default ar avea efecte catastrofale care ar depăşi cu mult frontierele ţării.
Obama şi echipa sa au cerut preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, să organizeze cât mai repede votul asupra nivelului datoriilor, argumentând că un număr suficient de republicani moderaţi sunt dispuşi să formeze o majoritate cu democraţii în această privinţă.
Boehner a refuzat însă, cerând în schimb concesii în domeniul cheltuielilor sociale, în special în privinţa legii asigurărilor medicale promulgată de Obama în 2010.
El a criticat marţi refuzul preşedintelui Obama şi al democraţilor de a deschide negocieri oficiale referitoare la buget şi datorii.
„Refuzul de a negocia este de neconceput. Prin respingerea negocierilor, liderul democrat al Senatului, Harry Reid, şi preşedintele duc ţara pe un drum periculos. Niciodată în istoria noastră nu am văzut un preşedinte care nu negociază plafonul datoriilor”, a spus Boehner.
Un alt lider marcant republican, Eric Cantor, a arătat că în 2011 cele două părţi s-au aşezat la masa negocierilor şi timp de doi ani cheltuielile au scăzut.
Democraţii cer un vot imediat şi necondiţionat privind finanţarea guvernului federal, astfel încât să fie reluate activităţile parţial blocate ale instituţiilor, precum şi majorarea plafonului datoriilor până pe 17 octombrie, dată după care Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată.
Republicanii vor însă să profite de termenul limită pentru a negocia un plan de reformă a programelor sociale, în domeniul pensiilor şi asistenţei medicale pentru pensionari şi al asistenţei sociale, care au fost ferite până în prezent de austeritate.
Harry Reid a replicat că democraţii sunt dispuşi să negocieze bugetul, şi legea asigurărilor medicale, cunoscută şi sub numele de Obamacare, dar numai după ce republicanii vor permite reluarea activităţilor guvernamentale blocate şi vor înceta cu ameninţarea intrării ţării în default.