SUA – TikTok cere Curţii Supreme să suspende legea care ar duce la interzicerea ei în Statele Unite

Foarte populara aplicaţie TikTok a cerut luni Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii să suspende aplicarea unei legi care obligă compania sa mamă chineză ByteDance să o vândă, în termen de o lună, în caz contrar urmând să fie interzisă în SUA, relatează AFP, Reuters şi dpa.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 11:47
SUA - TikTok cere Curţii Supreme să suspende legea care ar duce la interzicerea ei în Statele Unite

Congresul a adoptat legea împotriva TikTok cu o mare majoritate în aprilie, cu scopul de a preveni riscurile de spionaj şi manipulare a utilizatorilor platformei de către autorităţile chineze. Promulgată imediat de preşedintele Joe Biden, legea a stabilit termenul-limită de 19 ianuarie pentru ca ByteDance să se conformeze.

TikTok, care susţine că are 170 de milioane de utilizatori activi în Statele Unite, a negat în repetate rânduri că a transmis informaţii guvernului de la Beijing şi a asigurat că va refuza orice posibilă solicitare în acest sens.

Curtea federală de apel din Washington a respins pe 6 decembrie un recurs al companiei împotriva acestei legi, iar pe 13 decembrie i-a respins şi cererea de suspendare. Aşa cum anunţaseră, Tiktok şi Bytedance au sesizat, prin urmare, Curtea Supremă a SUA pentru a-i cere suspendarea fără întârziere a aplicării legii, invocând Primul Amendament al Constituţiei SUA, care garantează libertatea de exprimare.

„Congresul a adoptat o restrângere masivă şi fără precedent a libertăţii de exprimare”, se arată în cererea de suspendare, subliniind că legea denunţată urmează să intre în vigoare în ajunul învestirii noului preşedinte, Donald Trump.

Preşedintele în exerciţiu Joe Biden are autoritatea de a prelungi termenul-limită cu încă trei luni, în funcţie de progresul negocierilor de vânzare, soluţie pe care însă TikTok nu a luat-o deocamdată în considerare.

Şi Trump a încercat să interzică TikTok în vara lui 2020, în timpul primului său mandat, prin decrete executive care au fost însă respinse atunci de justiţie. Ulterior, Trump şi-a schimbat strategia cu 180 de grade, îndemnându-şi alegătorii utilizatori ai platformei să voteze pentru el.

Republicanul vede TikTok ca o alternativă la Facebook şi Instagram, cele două platforme ale companiei Meta care i-au dat o interdicţie temporară, după sprijinul său pentru revoltele de la Capitoliu de la începutul lui 2021.

Luni, la o conferinţă de presă la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida, Trump a declarat că are o „febleţe” pentru aplicaţie şi a precizat că echipa sa va analiza problema.

TikTok, la rândul său, a denunţat din nou luni o „cenzură masivă”.

O interzicere „i-ar costa pe micii întreprinzători pe TikTok mai mult de 1 miliard de dolari din cifra de afaceri şi i-ar costa pe creatorii de conţinut aproape 300 de milioane de dolari ca pierderi de încasări”, conform estimărilor, a menţionat compania.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană anchetează TikTok în legătură cu alegerile din România
Comisia Europeană anchetează TikTok în legătură cu alegerile din România
Comisia Europeană a deschis oficial marţi proceduri împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Digital Services Act (DSA), în legătură cu obligaţia acestei platforme de a evalua şi de......
Germania reduce nivelul împrumuturilor cu 13% în 2025
Germania reduce nivelul împrumuturilor cu 13% în 2025
Guvernul Germaniei va reduce anul viitor nivelul împrumuturilor cu 13%, în pofida încetinirii economiei şi a presiunilor ...
România continuă să se apropie de media UE la capitolul consum – date Eurostat
România continuă să se apropie de media UE la capitolul consum – date Eurostat
Consumul individual efectiv per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), varia anul trecut între ...
Un antreprenor român mizează pe produse din făină de greieri. Investește 100.000 de euro ca unic importator al celui mai mare producător european
Un antreprenor român mizează pe produse din făină de greieri. Investește 100.000 de euro ca unic importator al celui ...
La aproximativ un an de când Comisia Europeană a introdus făina de greieri (Acheta domesticus) pe lista cu alimente noi ...