SUA: Trump l-a nominalizat pe Robert Lighthizer pentru postul de reprezentant comercial al Statelor Unite
Robert Lighthizer a fost adjunctul şefului USTR în timpul fostului preşedinte Ronald Reagan, în anii 80, şi a jucat un rol major în dezvoltarea politicilor comerciale şi în negocierea a zeci de acorduri bilaterale, inclusiv cu privire la oţel şi cereale, a precizat echipa de tranziţie a lui Trump.
Ulterior, Lighthizer a reprezentat clienţi americani în cazuri antidumping şi a pledat pentru liberul acces pe pieţe externe, se menţionează într-o biografie postată pe site-ul firmei de avocatură Skadden Arps, unde este în prezent partener.
Ca reprezentant pentru comerţ al lui Trump, Lighthizer ar urma să joace un rol-cheie în punerea în practică a unor politici mai dure ce ar putea intensifica tensiunile cu China şi alţi parteneri comerciali cheie ai Statelor Unite. Cu toate acestea, el nu va fi probabil principalul arhitect al politicii comerciale a lui Donald Trump, rol care, potrivit unui purtător de cuvânt al echipei de tranziţie, i-ar reveni investitorului miliardar Wilbur Ross, ales de Trump ca secretar pentru comerţ (ministru), adaugă Reuters.
Reuters mai aminteşte că, pe parcursul campaniei electorale, Donald Trump a promis că va renegocia o serie de acorduri internaţionale, cum este NAFTA (Acordul nord-american de liber schimb, SUA-Canada-Mexic), şi că va sancţiona companiile care îşi transferă activitatea în afara SUA. Ulterior, preşedintele ales şi-a menţinut această retorică, iar luni a formulat pe Twitter critici la adresa Chinei pentru că „scoate cantităţi masive de bani şi bunuri din SUA în cadrul unui comerţ total unilateral”, refuzând totodată să ţină în frâu Coreea de Nord cu ambiţiile sale nucleare.
Sursa: AGERPRES