SUA va semna foarte curând un acord cu Ucraina privind mineralele și pământurile rare

SUA va semna foarte curând un acord cu Ucraina privind mineralele și pământurile rare, a anunțat joi președintele american Donald Trump, relatează AFP și Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 mart. 2025, 07:11
SUA va semna foarte curând un acord cu Ucraina privind mineralele și pământurile rare

„Suntem pe cale să semnăm acorduri pentru minerale, pământuri rare și multe alte lucruri în mai multe locuri din lume, inclusiv în Ucraina”, a declarat președintele SUA în cursul unei ceremonii la Casa Albă. „Unul dintre lucrurile pe care le vom face foarte curând este să încheiem un acord privind pământurile rare ale Ucrainei, care au o valoare incredibilă”, a adăugat el.

Miliardarul republican a menționat că dorește să crească producția de minerale critice în Statele Unite.

„De asemenea, am semnat un decret prezidențial pentru a crește drastic producția de minerale importante și pământuri rare. Este ceva important în această țară”, a spus el.

Pentru Donald Trump, exploatarea de către Statele Unite a mineralelor ucrainene ar fi o compensație pentru ajutorul militar și financiar acordat de Washington, de trei ani, Kievului în fața invaziei ruse.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Furtună în București. PMB anunță că majoritate liniilor de autobuz și tramvai au fost deblocate
Furtună în București. PMB anunță că majoritate liniilor de autobuz și tramvai au fost deblocate
Primăria Capitalei anunţă că acţionează cu toate resursele disponibile pentru gestionarea efectelor furtunii care a avut loc în cursul după-amiezii de luni în Bucureşti....
Câțeva mii de poștași britanici, acuzați pe nedrept de fraudă pe baza unui program informatic furnizat de Fujitsu, au primit despăgubiri de peste 1 miliard de lire sterline
Câțeva mii de poștași britanici, acuzați pe nedrept de fraudă pe baza unui program informatic furnizat de Fujitsu, ...
Mai mulţi şefi de oficii poştale din Regatul Unit au primit despăgubiri de peste un miliard de lire sterline (1,19 miliarde ...
Șeful AIEA, Rafael Grossi, critică Iranul pentru că a intrat în posesia unor documente confidențiale ale instituției. Teheranul respinge acuzația, pe care o consideră o calomnie
Șeful AIEA, Rafael Grossi, critică Iranul pentru că a intrat în posesia unor documente confidențiale ale instituției. ...
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi (foto), a apreciat luni faptul că Iranul ...
Anumite investiții în rețelele electrice ar putea fi plătite mai întâi de la buget, nu din facturile clienților. Ce recomandă Comisia Europeană
Anumite investiții în rețelele electrice ar putea fi plătite mai întâi de la buget, nu din facturile clienților. Ce ...
Investițiile anticipative care ar trebui făcute în rețelele electrice de transport și distribuție a energiei electrice ...