SUA vor autoriza vaccinul Pfizer pentru copii de 12 ani şi peste această vârstă
Pfizer a solicitat autorizaţia de utilizare de urgenţă pentru vaccinul său spre a fi administrat copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, potrivit CNN care citează un oficial guvernamental.
”Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) va trebui să îşi modifice reglementarea privind autorizarea de utilizare de urgenţă a vaccinului, însă procesul ar trebui să fie simplu”, a relatat CNN.
Vaccinul Pfizer este în prezent autorizat în Statele Unite pentru persoanele de 16 ani şi peste această vârstă.
Extinderea vaccinării la adolescenţi ar putea deschide campania americană de vaccinare către alte câteva milioane de persoane.
Potrivit informaţiilor oficiale, rata de vaccinare a atins un nivel maxim în jurul datei de 11 aprilie peste Atlantic şi, deşi 55% dintre adulţi au primit până în prezent una sau două doze, mai este încă drum lung de parcurs până la atingerea imunităţii colective.
Însă, o nouă provocare a apărut între timp: vaccinarea celeilalte jumătăţi de populaţie, care încă ezită.
Dintre alegătorii republicani, 29% afirmă că nu se vor vaccina niciodată, comparativ cu 5% dintre democraţi şi 9% dintre independenţi, potrivit unui sondaj recent al Kaiser Family Foundation.