SUA vor să devină cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume, în acest an

Statele Unite ale Americii speră să devină, la finalul acestui an, primul producător de petrol şi gaze naturale din lume, înaintea Rusiei şi Arabiei Saudite, conform unui comunicat al Guvernului american, relatează agenţia EFE.
Economica.net - D, 06 oct. 2013, 12:02
SUA vor să devină cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume, în acest an

Puternica îmbunătăţire a producţiei SUA se datorează avansurilor tehnologiei, precum fracturarea hidraulică şi forarea pe orizontală, care au permis extragerea de gaze din zăcămintele de nisipuri bituminoase, anterior puţin productive, din nordul şi sudul ţării.

Estimările Agenţiei de Informare pentru Energie (EIA) arată că SUA vor încheia anul 2013 cu un volum de hidrocarburi extrase de circa 25 milioane barili pe zi, împărţit aproape egal între gaze şi petrol.

EIA a semnalat că în 2011 şi 2012 nivelurile de producţie ale Rusiei şi SUA au fost aproape la fel, dar, în 2013, prima economie a lumii se va distanţa definitiv de Rusia, care va avea un volum de circa 22 milioane barili.

Pentru prima dată din anii ’80, SUA depăşesc Rusia atât la producţia de gaze naturale cât şi la cea de petrol, şi devansează şi Arabia Saudită, primul producător mondial de petrol.

Această evoluţie este în linie cu strategia Guvernului american de reducere a dependenţei de hidrocarburile din străinătate şi de creştere a industriei extractive, pentru a începe nu numai să acopere necesarul intern, ci să şi exporte.

Te-ar mai putea interesa și
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
Cetăţenii români din Irlanda de Nord sunt rugaţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite zonele în care au loc demonstraţii sau în care circulaţia este restricţionată,......
FlixBus a programat în această vară curse zilnice cu autocarul din România către Bulgaria, Grecia și Turcia
FlixBus a programat în această vară curse zilnice cu autocarul din România către Bulgaria, Grecia și Turcia
FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, anunță că continuă ...
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel faţă de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele ...
VIDEO Autostrada Transilvania A3: Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș
VIDEO Autostrada Transilvania A3: Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare pe lotul Suplacu de Barcău – ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș din Autostrada Transilvania ...