SUA vor un ‘nou început’ în relaţiile cu Turcia

Economica.net
19 02. 2017
3b33ae0e85c30e09e55d33929af62ea5_39665100

 

Conform NTV, Pence a spus că SUA îşi doresc dezvoltarea relaţiilor cu Turcia, în cadrul unei întrevederi avute sâmbătă cu Yildirim în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, în Germania.

La rândul său, Yildirim a declarat că extrădarea imamului Fethullah Gülen, un predicator exilat în SUA şi acuzat de regimul de la Ankara că s-a aflat în spatele tentativei de puci din luna iulie a anului trecut, „ar deschide o nouă pagină” în relaţiile dintre cele două ţări, conform NTV.

Într-un comunicat, Casa Albă a precizat că, în cursul întrevederii, Pence a reiterat angajamentul SUA faţă de Turcia ca partener strategic şi aliat în cadrul NATO.

„Cei doi lideri au discutat de asemenea despre mijloace de a accelera eforturile comune pentru a învinge” gruparea jihadistă Statul Islamic, se mai arată în comunicat.

Pence şi Yildirim au vorbit de asemenea despre modul în care se poate ajunge la o soluţie care să permită oprirea conflictului sirian, conform NTV.

Turcia a prezentat SUA două planuri de luptă care exclud miliţiile kurde pentru a alunga gruparea Statul Islamic din Raqa, autoproclamata sa ‘capitală’ din Siria, a relatat sâmbătă cotidianul Hürriyet.

Ankara, care a lansat o ofensivă de anvergură în nordul Siriei, califică drept ‘grupări teroriste’ miliţiile kurde susţinute de către Washington pentru a-i combate pe jihadişti.

Premierul turc a atras atenţia sâmbătă că dacă Washingtonul va alege să se sprijine pe miliţiile kurde, acest lucru „ar pune probleme serioase în relaţiile noastre cu SUA”.