Sub 100 de dolari barilul de petrol Brent – Preţul a scăzut cu peste 7%

15 03. 2022
petrol criza 675849857685940

Unii analişti atribuie tendinţa marcantă de scădere a preţului la petrol – care luni s-a redus cu 6,61%, până la 105,14 dolari la închiderea sesiunii – semnelor că s-ar fi făcut progrese în negocierile pe care le derulează Rusia şi Ucraina, scrie Agerpres.

După ce a atins nivelul de 97,72 dolari, preţul petrolului Brent şi-a mai revenit, fiind cotat, la 12:00 GMT, la 99,66 dolari, apropiindu-se, din nou, de pragul psihologic de 100 de dolari.

Experţii subliniază că preţul petrolului de referinţă în Europa „tinde să cedeze”, după ce China a anunţat duminică măsura izolării în oraşul Shenzhen, cu 17 milioane de locuitori, ca urmare a unui nou focar de coronavirus.

O încetinire a economiei chineze ar putea fi legată, avertizează ei, cu o scădere temporară a cererii globale de petrol, ceea ce contribuie la scăderea preţului.

„Deşi nu a avut loc, din păcate, o de-escaladare în Ucraina, există speranţe că negocierile dintre cele două părţi (Rusia şi Ucraina) ar putea duce la o încetare a focului. Acestea ar putea fi premature, dat fiind modul în care s-au derulat evenimentele în ultimele săptămâni”, a declarat Craig Erlam, analist al firmei Oanda, scrie EFE.

Potrivit expertului, faptul că „cele două părţi vorbesc” este „un lucru bun şi, din ceea ce vedem, aduce o oarecare uşurare”.