Subalternii lui Vâlcov fierb: Bugetul n-are greşeli, dar n-a fost gata când a vrut el
Specialiştii care se ocupă de buget în cadrul ministerului cu acelaşi nume i-au spus ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, că este imposibil ca bugetul să poată fi gata înainte de 20 decembrie, au precizat pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei. Ministrul nu a vrut să audă, şi a insistat în termeni destul de duri şi pe un ton ridicat că bugetul se face când vrea el.
Conform surselor citate, Vâlcov a refuzat să înţeleagă că nu va fi gata şi a considerat că bugetul va fi pregătit în momentul în care pleacă delegaţia FMI, pe 10 decembrie. Oricât au încercat specaliştii care fac efectiv bugetul să-i explice, ministrul s-a încăpăţânat. „Oamenii au muncit pe brânci, s-a stat până dimineaţă acolo, dar volumul de date de procesat e foarte mare”, au precizat sursele.
Şedinţa de Guvern de vineri, 12 decembrie, a fost amânată, pentru că „surse oficiale” (din sursele Economica.NET această explicaţie este dată chiar de ministrul Vâlcov) au declarat, pentru Mediafax, că ar fi probleme cu bugetul pentru „că nu a fost încheiată procedura de introducere a datelor în sistem de către toate ministerele şi autorităţile” şi „s-au strecurat anumite erori în sistem”.